Liderul cecen Ramzan Kadîrov a intrat în Cartea Recordurilor ca persoana cu cele mai multe sancțiuni

Ramzan Kadîrov lider cecen
Getty

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a primit miercuri, din partea Cărţii Recordurilor din Rusia, un certificat care atestă că este cetăţeanul rus cu cel mai mare număr de sancţiuni personale aplicate de entităţi străine.

Acestea au fost acordate pentru sprijinul acordat de el campaniei militare ruse din Ucraina, transmite EFE, potrivit Agerpres.

"Recordul pentru cel mai mare număr de sancţiuni personale impuse unei persoane, cu 15 sancţiuni, îi revine lui Ramzan Kadîrov", a declarat redactorul-şef al Cărţii Recordurilor din Rusia, Stanislav Konenko, citat de TASS.

"Premiul" a fost înmânat în timpul aniversării a 204 ani de la atestarea documentară a oraşului Groznîi, capitala Ceceniei, care coincide cu împlinirea a 47 de ani de către liderul cecen.

Kadîrov a primit şi un certificat care atestă că deţine recordul pentru cel mai mare număr de sancţiuni la nivel mondial impuse unei persoane, familiei sale şi adepţilor săi.

Citește și
centrala nucleara Zaporojie
Vladimir Putin a semnat decretul prin care Rusia își însușește centrala nucleară Zaporojie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Mă aflu pe lista sancţiunilor pentru că apăr islamul, tradiţiile şi obiceiurile noastre şi securitatea ţării noastre. Nimic nu este mai important pentru mine. Din acest motiv sunt fericit", a declarat Kadîrov, la primirea certificatului.

Anterior, liderul cecen s-a lăudat că este persoana cu cel mai mare număr de sancţiuni la nivel internaţional, depăşindu-i până şi pe liderul nord-coreean Kim Jong-un, pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi pe preşedintele sirian Bashar al-Assad.

El a dat asigurări că împotriva lui, a familiei şi susţinătorilor săi, a proprietăţilor sale şi a organizaţiilor pe care le conduce au fost impuse cel puţin 70 de sancţiuni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Temeri privind utilizarea „celei mai recente arme” după apariția unor „stâlpi luminoși” pe cer, în Rusia. Ce erau de fapt
Temeri privind utilizarea „celei mai recente arme” după apariția unor „stâlpi luminoși” pe cer, în Rusia. Ce erau de fapt

În seara zilei de 4 octombrie, pe rețelele de socializare din Rusia au circulat fotografii de la Belgorod, care au arătat stâlpi de lumină galbenă ridicându-se pe cer și au intensificat zvonurile despre folosirea unei arme de război, scrie Meduza.io.  

Vladimir Putin a semnat decretul prin care Rusia își însușește centrala nucleară Zaporojie
Vladimir Putin a semnat decretul prin care Rusia își însușește centrala nucleară Zaporojie

Rusia şi-a însuşit formal centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, pe care o ocupă militar de la începutul lunii martie, potrivit unui decret semnat, miercuri, de Vladimir Putin.

Rusia: Rudele bărbaților mobilizați de pe insula Sahalin vor primi câte 5 kilograme de pește
Rusia: Rudele bărbaților mobilizați de pe insula Sahalin vor primi câte 5 kilograme de pește

Rudele bărbaților mobilizați de pe insula Sakhalin vor primi pește congelat. Anunțul a fost făcut de șeful comitetului executiv regional al partidului Rusia Unită, Mikhail Shuvalov.

Autoritățile din Rusia au deschis primul dosar penal privind sustragerea de la mobilizare
Autoritățile din Rusia au deschis primul dosar penal privind sustragerea de la mobilizare

Departamentul de Investigații Interdistrictual Zarechensky al Comitetului de Investigații al Rusiei a deschis un dosar penal în temeiul articolului privind sustragerea de la efectuarea serviciului militar împotriva unui bărbat de 32 de ani.

Kremlinul ameninţă cu recucerirea teritoriilor pierdute din regiunile ucrainene anexate. ”Vor fi pentru totdeauna ale Rusiei”
Kremlinul ameninţă cu recucerirea teritoriilor pierdute din regiunile ucrainene anexate. ”Vor fi pentru totdeauna ale Rusiei”

Kremlinul a anunțat, miercuri, că Rusia va recuceri teritoriile pe care le-a pierdut recent în regiunile anexate în sudul şi estul Ucrainei.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.