Trei morți într-un dublu atac armat, în Rotterdam. Suspectul purta o ținută de luptă

rotterdam
AFP

Trei persoane au fost ucise joi, la Rotterdam, în sudul Olandei, unde un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat după ce a deschis focul într-un apartament, iar apoi a intrat într-un centru medical vecin.

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE: Fiica femeii ucise în apartamentul din Rotterdam a murit. Adolescenta avea 14 ani.

"Sunt trist şi revoltat", a declarat presei primarul din Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, vorbind despre o "zi neagră" pentru oraşul său.

Premierul olandez Mark Rutte şi-a exprimat consternarea. "Gândurile mele sunt la victimele acestui atac, la cei dragi lor şi la toţi cei care s-au temut enorm", a scris el pe X, fosta reţea Twitter.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Regele Willem-Alexander şi Regina Maxima au declarat că sunt alături din toată inima de persoanele care suferă de o "durere intensă".

UPDATE: Suspectul era cunoscut poliţiei, iar în 2021 a fost condamnat cu privire la rele tratamente aplicate animalelor.

UPDATE: Două persoane au fost ucise - o femeie în vârstă de 39 de ani şi un profesor universitar în vârstă de 42 de ani - , iar o adolescentă se afla în stare gravă.

Şeful Poliţiei din Rotterdam, Fred Westerbeke, a anunţat într-o conferinţă de presă că fiica în vârstă de 14 ani a femeii ucise a fost împuşcată şi rănită grav.

După ce a incendiat casa femeii, atacatorul s-a dus la Centrul Medical Universitar Erasmus, un spital universitar, unde a intrat într-o clasă şi l-a împuşcat mortal pe un profesor în vârstă de 46 de ani, au anunţat forţele de ordine.

El a provocat un incendiu şi la spital, după care a fost arestat în apropierea acestuia, după a doua crimă.

---

Mai multe publicaţii olandeze scriu că suspectul purta o ţinută de luptă şi că ar fi fugit cu un scuter.

El a fost însă arestat de către autorităţi. Mobilul atacului era necunoscut. Atacatorul ar fi folosit o armă de mână.

Incendii au izbucnit în apropierea ambelor scene ale atacului, au anunţat autorităţile.

Mai multe detonări au fost auzite.

Cauza incendiului era, însă, necunoscută.

O persoană a fost rănită într-un apartament pe Heiman Dullaertplein, la aproximativ 1,5 kilometri distanţă de centrul medical, în cartierul Lloydkwartier al oraşului portuar.

Poliţia crede că este vorba despre un singur atacator şi a anunţat că anchetează implicarea suspectului arestat în atacuri.

Potrivit postului RTV Rijnmond, doi copii se aflau în casă la momentul atacului.

Un incendiu, lângă acaeastă casă, a fost stins, potrivit agenţiei olandeze de presă NOS. Imagini postate pe reţele de socializare surprind alt incendiu în spitalul universitar. Martori oculari au declarat postului olandez RTL că s-ar fi folosit cocteiluri Molotov.

Un student la Medicină a declarat că s-au tras cinci gloanţe la etajul patru al spitalului, după care arma a fost aruncată.

Alt martor, care se afla în spital, a declarat NOS că ”era multă panică şi se ţipa”.

”Am fugit de acolo la Spitalul Pediatric Sophia, unde mă aflu acum în siguranţă. Nu avem voie să părăsim clădirea şi trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă”, declară acest martor.

Centrul Medical Erasmus a anunţat pe Twitter că, din cauza unort ”incidente diverse”, nu recomandă veniri la spital.

Poliţia a evacuat tot studenţii şi personalul.

”Două incidente armate au avut loc la 28 septembrie într-o casă, pe Heiman Dullaertplein, şi într-o clasă la EMC, pe Rochussenlaan, la Rotterdam”, a anunţat poliţia pe X.

”Mă gândesc la victime, trecători, familie, prieteni, îngrijitori şi ofiţerii de poliţie”, a declarat, la Bruxelles, ziarului olandez AD, ministrul în exerciţiu al Justiţiei Dilan Yeşilgöz.

Aceste atacuri arată ”încă o dată cât de importantă este activitatea” poliţiei, a subliniat ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.