Marea Britanie: Suedia și Finlanda trebuie să adere la NATO „cât mai curând posibil”

Suedia Finlanda NATO
Profimedia

Suedia şi Finlanda ar trebui să adere la NATO „cât mai curând posibil”, iar „aderarea lor va consolida securitatea colectivă a Europei”, a spus luni Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, într-un comunicat.

„Regatul Unit sprijină ferm cererile de aderare la NATO ale Finlandei şi Suediei. Ele ar trebui să fie integrate în Alianţă cât mai curând posibil, aderarea lor va consolida securitatea colectivă a Europei,” a spus Truss, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Marea Britanie, pregătită să ajute Suedia și Finlanda pentru o aderare rapidă la NATO

Guvernul (britanic) „aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu acestea ca noi aliaţi din NATO şi este pregătit să le ofere toată asistenţa în cursul procesului de aderare,” a adăugat ea.

Săptămâna trecută, Regatul Unit a semnat cu Suedia şi Finlanda acorduri de apărare şi protecţie reciprocă în cazul unei agresiuni, înainte de anunţarea deciziilor lor de a adera la NATO.

Aceste acorduri „demonstrează angajamentul nostru ferm şi fără echivoc faţă de ambele ţări în cursul acestui proces şi dincolo de acesta,” a spus şefa diplomaţiei de la Londra.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Rusia ar fi început să trimită rachete balistice la granița cu Finlanda

Rusia ar fi început să trimită rachete balistice spre granița cu Finlanda ca urmare a candidaturii acestei națiuni la NATO, conform jurnaliștilor britanici, pe baza unor clipuri video apărute pe rețelele de socializare.

Rachete mobile Iskander au fost observate în timp ce erau transportate spre linia de demarcație, în timp ce Putin pare din ce în ce mai îngrijorat de planurile finlandezilor, potrivit The Sun.

Putin a avertizat Finlanda și Suedia că aderarea la alianța occidentală ar fi o „greșeală”, dar până acum acestea au ignorat nemulțumirile președintelui rus.

Astfel, Moscova s-a lăudat că ar putea nimici Finlanda în „zece secunde”.

Ar primi NATO cele două țări?

Suedia și Finlanda sunt deja parteneri NATO care iau parte în exerciții militare și fac schimb de informații cu Alianța. Finlanda întrunește cerința NATO de investiții de minimum 2% din PIB pentru Apărare, iar Suedia este în curs de a întruni această condiție.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că Suedia și Finlanda ar fi primite „cu brațele deschise” și că procesul de aderare ar fi rapid, însă ratificarea formală de către toți membrii alianței ar putea dura mai multe luni.

Conform unei analize The Guardian, cele două țări ar fi un „sprijin major” pentru NATO în nordul Europei, dublând lungimea graniței alianței cu Rusia și îmbunătățind securitatea și stabilitatea în zona Baltică.

CITEȘTE ȘI: Orașul ascuns de sub Helsinki, care poate găzdui 900.000 de oameni, construit pentru o Apocalipsă nucleară. GALERIE FOTO

Finlanda a anunțat că își depune candidatura la NATO. Președintele Sauli Niinisto: „Este o zi istorică”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Forțele lui Putin au lansat un atac de amploare asupra oraşului în care s-a născut Zelenski. Număr mare de morți și de răniți
Forțele lui Putin au lansat un atac de amploare asupra oraşului în care s-a născut Zelenski. Număr mare de morți și de răniți

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite, miercuri, într-un atac rus asupra Krîvîi Rih (Krivoi Rog), oraşul natal al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, informează AFP.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.