Măsură neașteptată în sistemul de învățământ din Suedia. Copiii revin la scrisul de mână

×
Codul embed a fost copiat

O măsură neașteptată a fost luată în sistemul de învățământ din Suedia.

Unele școli au decis să renunțe la folosirea tabletelor electronice în timpul orelor, și reintroduc manualele școlare clasice, deoarece profesorii se tem că noile tehnologii le afectează elevilor procesul de învățare.

Deși țara are o rată de alfabetizare mare în comparație cu alte țări europene, statisticile autorităților de acolo arată o creștere a procentului elevilor, care au dificultăți în a citi, lucru pus pe seama digitalizării din ultimii ani.

O „digitalizare exagerată”

Majoritatea elevilor s-au reîntors în bănci. Printre ei, și copiii dintr-o școală primară, aflată în centrul orașului Stockholm. La ore, se pune, mai nou, accentul pe scrisul de mână și ora de lectură. Un lucru normal, ar spune mulți, dar în Suedia, această activitate era până de curând o raritate. Asta pentru că, din 2017, țara a adoptat o strategie care punea accent pe utilizarea computerelor și tabletelor electronice în sălile de clasă. Dar, potrivit ministrului suedez al Educației, între timp, s-a produs „o digitalizare exagerată” a școlii. Drept urmare, nivelul de lectură al elevilor a scăzut și, mai mult, un număr semnificativ de copii sub zece ani au dificultăți în a citi sau a scrie. Unii dintre ei sunt conștienți de pericole.

Henrik Trolle Adams, elev:Când scri pe un computer, nu poți obține un scris caligrafic și ajungi să ai un scris de mână urât”.

Citește și
batran, calculator
Cursuri de digitalizare pentru persoanele în vârstă, care vor să învețe să folosească Facebook sau Google
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Elev: Îmi place mai mult să scriu de mână, pe hârtie”.

Reporter: De ce?

Elev:Pentru că mi se pare mai adecvat (pentru un școlar)”.

Catarina Branelius, profesoară: Consider că elevii care au sub zece ani nu ar trebui să folosească tabletele electronice pentru a scrie texte, deoarece elevii au nevoie de timp pentru a-și dezvolta scrisul de mână. În plus, consider că legătura dintre creier și mână, atunci când îți dezvolți scrisul de mână, are și alte beneficii, îți îmbunătățește chiar și cititul”.

Un studiu al Agenției Suedeze pentru Educație a arătat faptul că elevii care citesc un text dintr-o carte clasică, reușesc să sublinieze mai bine ideile principale, își amintesc mai multe detalii și dau dovadă de o mai bună înțelegere a ceea ce citesc.

Așa că, anul acesta, guvernul de la Stockholm a alocat aproape 60 de milioane de euro pentru achiziția de cărți noi, iar în următorii doi ani vor fi investite alte 40 de milioane de euro. Fiecare elev va trebui să aibă câte un manual pentru fiecare materie, iar programa școlară va fi regândită cu privire la numărul de ore pe care copiii îl vor petrece pe tablete.

Și asta pentru că unele voci insistă pe utilizarea noilor tehnologii la orele de curs.

Neil Selwyn, profesor la Universitatea Monash: Tehnologia este doar o parte dintr-o rețea complexă de factori în educație. Astfel, dacă procesul de învățare se îmbunătățește sau dacă rezultatele testelor scad, nu se poate identifica un singur factor care a determinat acel lucru, ci sunt o mulțime de aspecte diferite care au contribuit la acel aspect”.

Suedia este una dintre cele mai avansate țări în ceea ce privește digitalizarea. La fel este și Olanda, dar și acolo autoritățile au decis să interzică dispozitivele electronice în sălile de clasă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
(P) Digitalizarea educației din România cu fonduri PNRR. Ofertă specială Dell EDU 360
(P) Digitalizarea educației din România cu fonduri PNRR. Ofertă specială Dell EDU 360

Nivelul de digitalizare în școlile din România este încă redus, deși ocupăm primele locuri în lume la viteza mare de internet și suntem recunoscuți pentru calitatea forței de muncă din IT.  

Cursuri de digitalizare pentru persoanele în vârstă, care vor să învețe să folosească Facebook sau Google
Cursuri de digitalizare pentru persoanele în vârstă, care vor să învețe să folosească Facebook sau Google

Prea puțini din cei aproape patru milioane de vârstnici din țara noastră știu să folosească un telefon, un laptop sau o tabletă.

Au apărut primele cursuri gratuite de digitalizare pentru bătrâni. Cine le organizează
Au apărut primele cursuri gratuite de digitalizare pentru bătrâni. Cine le organizează

Deși suntem în 2023, prea puțini dintre vârstnicii din țara noastră știu să folosească un telefon, un laptop sau o tabletă.

(P) Cea mai importantă conferință din România despre digitalizare și inovare în sectorul de construcții – INNOCONSTRUCT 2023
(P) Cea mai importantă conferință din România despre digitalizare și inovare în sectorul de construcții – INNOCONSTRUCT 2023

Clusterul TEC - Technology Enabled Construction - vă invită în perioada 18-19 mai 2023 la Hotel Pullman București, la cea mai importantă conferință internațională organizată în România privind inovarea și digitalizarea în construcții.

Orașul din România care a reușit ceea ce pare imposibil pentru alte orașe mult mai mari. Viața localnicilor s-a îmbunătățit
Orașul din România care a reușit ceea ce pare imposibil pentru alte orașe mult mai mari. Viața localnicilor s-a îmbunătățit

Uniunea Europeană ne dă încă 31 de miliarde de euro ca să facem investiții în infrastructură, sănătate, digitalizare sau energie verde.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.