Măsuri inedite de distanțare socială, impuse într-o provincie din China. Ce trebuie să facă oamenii când sunt în lift

lift
Getty

O provincie din China a pus în aplicare o nouă măsură de distanțare socială, cerând cetățenilor să stea spate în spate când se află în lifturi, pentru a preveni infectarea cu coronavirus.

Autoritățile locale din provincia Heilongjiang au anunțat un nou set de reguli, ca măsuri de precauție împotriva răspândirii noului coronavirus, care vizează comportamentul persoanelor în lifturi, transmite Daily Mail.

Aceste reguli presupun ca oamenii să stea spate în spate când se află în lifturi.

De asemenea, printre măsuri se numără și faptul că trebuie să existe o distanță de cel puțin un metru între persoanele care așteaptă liftul.

Până în prezent, pe teritoriul Chinei s-au înregistrat aproape 84.000 de cazuri confirmate cu noul coronavirus și peste 4.000 de decese.

Citește și
Călugăr de la Mănăstirea Putna, dus cu elicopterul la București. DSP a fost informată abia după 24 de ore că are coronavirus
Călugăr de la Mănăstirea Putna, dus cu elicopterul la București. DSP a fost informată abia după 24 de ore că are coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus lume LIVE UPDATE, 6 mai. 8.000 de persoane declarate vindecate în Italia în 24 de ore
Coronavirus lume LIVE UPDATE, 6 mai. 8.000 de persoane declarate vindecate în Italia în 24 de ore

Coronavirus lume LIVE UPDATE 6 mai 2020. Regatul Britanic a devenit țara europeană cel mai sever lovită de pandemie. Are 32 de mii de decese, cu trei mii mai multe decât Italia.

Călugăr de la Mănăstirea Putna, dus cu elicopterul la București. DSP a fost informată abia după 24 de ore că are coronavirus
Călugăr de la Mănăstirea Putna, dus cu elicopterul la București. DSP a fost informată abia după 24 de ore că are coronavirus

Un călugăr de la Mănăstirea Putna a fost preluat marți cu un elicopter de pe Aeroportul Suceava și dus la Institutul ”Matei Balș” din București. Direcția de Sănătate Publică a fost anunțată abia după 24 de ore că este infectat cu coronavirus.

Zeci de mii de cadre medicale infectate în toată lumea. Numărul lor ar putea fi de 2 ori mai mare
Zeci de mii de cadre medicale infectate în toată lumea. Numărul lor ar putea fi de 2 ori mai mare

Cel puţin 90.000 de angajaţi în domeniul sanitar au fost infectaţi cu COVID-19.

Calvarul mamelor și bebelușilor bolnavi de Covid-19 din Timișoara s-a încheiat: „Sunt fericită”
Calvarul mamelor și bebelușilor bolnavi de Covid-19 din Timișoara s-a încheiat: „Sunt fericită”

Calvarul mamelor și bebelușilor bolnavi de COVID-19, din Timișoara s-a încheiat miercuri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.