Mesajul Papei Francisc pentru români, înaintea vizitei în ţara noastră

×
Codul embed a fost copiat

Sanctitatea Sa Papa Francisc a afirmat, într-un mesaj înaintea vizitei sale în România, difuzat marţi seară de televiziunea publică, că vine între români pentru a "merge împreună".

"Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm, să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi", spune Sfântul Părinte.

În mesaj, Papa Francisc mulţumeşte preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru invitaţia de a vizita "România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate".
 

"Dragi fraţi şi surori din România. Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va aduce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate şi le mulţumesc preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu patriarhul şi cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici", afirmă Papa Francisc.

Citește și
papa francisc
Reguli pentru pelerinii care vor participa la întâlnirea cu Papa Francisc, în București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sanctitatea Sa aminteşte şi de "legăturile de credinţă care ne unesc încă de la apostoli" şi de cei şapte martiri greco-catolici pe care-i va proclama fericiţi în timpul vizitei în România.

"Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, cel care, potrivit tradiţiei, a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge, au fost toţi fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri chiar în timpurile recente, precum cei şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama fericiţi. Faptul pentru care au suferit până la jertfirea vieţii este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. (...) Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în mod intens şi vă mulţumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor şi vă dau binecuvântarea mea. Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine. Să ne vedem cu bine!", mai spune Papa Francisc.

Vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România se va desfăşura în perioada 31 mai - 2 iunie, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Suveranul Pontif se va afla la Bucureşti pe 31 mai, la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi pe 1 iunie şi la Blaj pe 2 iunie. Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif care vine în România, după Papa Ioan Paul al II-lea, care a efectuat o vizită istorică la Bucureşti în mai 1999.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Andreea Esca îl va însoți pe Papa Francisc în avionul papal, la venirea în România!
Andreea Esca îl va însoți pe Papa Francisc în avionul papal, la venirea în România!

Știrile PRO TV vor transmite în programele de știri și pe www.stirileprotv.ro cele mai importante momente ale vizitei în România a Sanctității Sale Papa Francisc. 

Reguli pentru pelerinii care vor participa la întâlnirea cu Papa Francisc, în București
Reguli pentru pelerinii care vor participa la întâlnirea cu Papa Francisc, în București

Au mai rămas patru zile până la vizita istorică a Papei Francisc în România. La evenimentele din București care vor avea loc vineri s-au înscris 25.000 de oameni, care au început să primească biletele de acces încă de luni.

BNR lansează monede care celebrează vizita Papei în România. Ce valoare au
BNR lansează monede care celebrează vizita Papei în România. Ce valoare au

Banca Naţională a României lansează joi, 30 mai, în circuitul numismatic monede din aur şi alamă pentru colecţionare şi va pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Vizita Apostolică a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.