Michael Flatley, starul dansului irlandez, a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer

Michael Flatley
Profimedia

Michael Flatley, starul dansului irlandez cunoscut inclusiv publicului din România pentru spectacolul „Lord of the Dance”, a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer şi a suferit deja o intervenţie chirurgicală, informează The Guardian.

„Michael Flatley a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer. A fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în grija unei echipe excelente de medici”, este anunţul postat pe contul de Instagram al artistului.

Postând o fotografie cu Michael Flatley privind spre mare, echipa sa precizează că nu va mai face niciun alt comentariu şi cere oamenilor să se roage şi să-i dorească binele.

Michael Flatley a devenit celebru după o interpretare de şapte minute în timpul concursului Eurovision din 1994. A inclus apoi şi a extins momentul în spectacolul său de teatru, „Riverdance”, care combina muzica şi dansul tradiţional irlandez. Premiera a avut loc la Point Theatre, în Dublin, în 1996 şi a fost un succes care i-a marcat cariera.

A continuat să creeze spectacole de teatru, printre care „Lord of the Dance”, „Feet of Flames” şi „Celtic Tiger”.

Citește și
Lord of The Dance
Cel mai bun show de dans din lume ajunge la Cluj-Napoca
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Lord of the Dance” a avut un număr record de 21 de spectacole consecutive pe Wembley Arena. La acea vreme, la sfârşitul anilor 1990, picioarele lui Michael Flatley erau asigurate pentru 25 de milioane de lire sterline.

Dansatorul s-a retras din cauza unei accidentări după un spectacol în Las Vegas, de Ziua Sfântului Patrick, în martie 2017.

„Lord of the Dance” a făcut un turneu aniversar în 2022, la 25 de ani de la punerea sa în scenă, iar banii au fost direcţionaţi către efortul umanitar din Ucraina după invazia Rusiei.

Michael Flatley a mai avut un cancer de piele, fiind diagnosticat cu un melanom malign în 2003, după ce a fost observat de un telespectator la MTV. Anterior, el strânsese bani pentru organizaţii caritabile care luptă împotriva cancerului.

"A fost o pură întâmplare că a fost observat. Nici măcar nu-l băgasem de seamă vreodată... Poate fi un loc înspăimântător", a declarat artistul pentru „Irish Independent” vorbind despre tratamentul său pentru cancer.

În vârstă de 64 de ani, Michael Flatley s-a născut în Chicago din părinţi irlandezi care au emigrat în SUA în 1947. A luat lecţii de dans irlandez în oraş, iar mai târziu a făcut turnee cu grupul folk irlandez The Chieftains.

Flatley a strâns bani pentru cercetarea în domeniul cancerului şi are legături cu organizaţia caritabilă pentru cancer Breakthrough. A fost ambasador al unei iniţiative din 2021 care a creat un al 33-lea „comitat” irlandez virtual de 200.000 de persoane reprezentând supravieţuitorii cancerului din Irlanda.

De când s-a retras de pe scenă ca dansator, a continuat să scrie, să regizeze, să finanţeze şi să joace într-un film de spionaj, „Blackbird”, în 2018, care a fost lansat în cinematografe în 2021, notează News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turneul Lord of The Dance, mai aproape de Cluj. Michael Flatley trimite un mesaj publicului clujean
Turneul Lord of The Dance, mai aproape de Cluj. Michael Flatley trimite un mesaj publicului clujean

Festivalul International de Muzica si Arta Transilvania aduce pentru a doua oara la Cluj-Napoca cel mai bun spectacol de dans din lume, Lord of The Dance in luna martie. Michael Flatley, creatorul spectacolului promite un show memorabil.

Cel mai bun show de dans din lume ajunge la Cluj-Napoca
Cel mai bun show de dans din lume ajunge la Cluj-Napoca

Faimosul spectacol al lui Michael Flatley, denimit „show time extravaganza” de catre cei de la The Los Angeles Times, ajunge din nou la Cluj pentru un show memorabil marca Lord of The Dance. Pretul unui bilet incepe de la 100 de lei.

Celebrul dansator Michael Flatley s-a vindecat cu tratamente alternative
Celebrul dansator Michael Flatley s-a vindecat cu tratamente alternative

Michael Flatley, celebrul dansator irlandezo-american, se va intoarce pe scena, dupa mai bine de doi ani. El suferea de... "o boala misterioasa".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.