Michelle și Barack Obama, din nou la Casa Albă. Au fost dezvelite portretele lor oficiale VIDEO, GALERIE FOTO

obama - 9
Profimedia

Fostul cuplu prezidenţial american Barack şi Michelle Obama au revenit miercuri, la Casa Albă, pentru a asista la ceremonia de dezvelire a portretelor lor oficiale, găzduită de actualul preşedinte american, democratul Joe Biden.

Soţii Obama, care au rămas foarte populari după plecarea lor de la Casa Albă, nu au avut parte de această ceremonie tradiţională în timpul mandatului preşedintelui republican Donald Trump.

Donald Trump, încă dinainte să câştige alegerile din 2016 şi să preia funcţia de preşedinte de la Barack Obama în 2017, era deja de mult timp un susţinător al "mişcării birther" - alcătuită din adepţi ai teoriilor conspiraţiei şi care susţineau în mod fals că fostul preşedinte Obama nu s-ar fi născut în Statele Unite.

Stewart McLaurin, preşedintele Asociaţiei de Istorie de la Casa Albă, a spus că nu există o procedură oficială în privinţa portretelor oficiale. "Depinde cu adevărat de preşedintele în funcţie la Casa Albă şi de fostul preşedinte imortalizat în portret să stabilească momentul exact al ceremoniei, însă nu există un calendar prestabilit", a precizat el.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Soţii Obama i-au primit la Casa Albă pe fostul preşedinte George W. Bush şi pe soţia acestuia, Laura Bush, la ceremonia lor de dezvelire a portretelor oficiale, organizată în 2012, în timpul primului mandat al lui Barack Obama.

De această dată, soţii Obama au fost primiţi de fostul vicepreşedinte Joe Biden, devenit actualul preşedinte al Statelor Unite, şi de soţia sa, Jill Biden. Soţii Obama şi Biden au devenit prieteni apropiaţi în timpul celor două mandate ale lui Barack Obama, trecând împreună prin suişuri şi coborâşuri în vieţile lor profesionale şi personale, marcate inclusiv de decesul unuia dintre fiii cuplului Biden, Beau, care a murit din cauza unui cancer.

"De-a lungul celor opt ani petrecuţi împreună în funcţiile lor publice, s-a format un parteneriat solid între cei doi politicieni prin intermediul suişurilor şi coborâşurilor din activităţile şi vieţile lor", a declarat marţi secretarul de presă de la Casa Albă, Karine Jean-Pierre.

Actualul preşedinte şi prima doamnă a Statelor Unite s-au declarat onoraţi să găzduiască această ceremonie de dezvelire a portretelor soţilor Obama, "care vor fi expuse pe pereţii de la Casa Albă pentru totdeauna ca o amintire a puterii pe care le au speranţa şi schimbarea", a adăugat ea.

Aceasta va fi cea de-a doua revenire a fostului preşedinte democrat, foarte popular în tabăra sa, la fosta sa reşedinţă din 1600 Pennsylvania Avenue.

În aprilie, Barack Obama a avut o apariţie foarte mediatizată atunci când a participat la un eveniment public dedicat cheltuielilor din sănătate, ocazie pentru el şi Joe Biden să-şi afişeze din nou camaraderia.

Tradiţia din Statele Unite cere ca preşedintele în exerciţiu să-şi invite predecesorul şi pe soţia acestuia cu ocazia dezvelirii oficiale a portretelor lor la Casa Albă.

Republicanul Donald Trump, care a renunţat la numeroase uzanţe protocolare de acest fel şi care l-a atacat de multe ori pe predecesorul său, nu a respectat însă această tradiţie.

De altfel, potrivit media americane, administraţia Trump a mutat portretele oficiale ale lui Bill Clinton şi George W. Bush.

Expuse în holul de intrare de la Casa Albă, aşa cum cere uzanţa ca locurile cele mai bune să fie lăsate ultimilor doi ocupanţi ai fotoliului de preşedinte, portretele lui Clinton şi Bush jr. fuseseră exilate de Trump într-o încăpere puţin folosită a reşedinţei prezidenţiale americane.

În ceea ce priveşte portretele "Primelor Doamne", acestea decorează un lung culoar situat la parterul Casei Albe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.