Ministerul Culturii din Rusia interzice documentarul „Foametea” din cinematografe. „Este o trădare a istoriei noastre”

foamete
IMAGO

Ministerul rus al Culturii a revocat licența de proiecție eliberată pentru „Foametea”, un documentar realizat de Alexander Alrkhangelsky, Maxim Kurnikov și Tatiana Sorokina.

Filmul reconstituie istoria foametei care a furat viețile a milioane de ruși în timpul războiului civil din anii 1920. Afectând cel mai grav regiunile Volga și Uralul de Sud, foametea s-a încheiat când guvernul sovietic a făcut apel la comunitatea mondială. Statele Unite au fost una dintre țările care au s-au implicat atunci când a fost lansat apelul la ajutor, conform Meduza.

Printr-un comunicat de presă, Ministerul Culturii spune că filmul a fost interzis ca răspuns la un protest public, în urma „numeroaselor plângeri” din partea publicului, ai cărui membri „subliniază că filmul conține informații audio-vizuale provocatoare și șocante. Acest lucru, în opinia telespectatorilor, poate duce la o reacție negativă acută în societate. În acest sens, a fost luată decizia de retragere a licenței”.

Alexander Arkhangelsy, scenaristul din spatele filmului „Foametei”, a fost printre primii care au aflat că filmul a fost interzis și că se presupune că acesta conține „informații a căror răspândire este interzisă de legea federală”.

Într-o postare pe Facebook, Arkhangelsky a criticat revocarea: „Ce lege este, mai exact, care interzice să vorbim despre faptul că a fost foamete în anii 1921–1923? Că au murit peste cinci milioane de oameni și că lumea (departe de întreaga lume, de altfel) a reușit să depășească barierele ideologice în solidaritate cu poporul rus în suferință? Și că, datorită acestui lucru, au fost salvate peste 10 milioane de vieți? Aceasta este o trădare a istoriei noastre și a amintirilor noastre de familie”.

Citește și
Jim Carrey
Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a actorului Jim Carrey
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Arkhangelsky a subliniat că documentarul nu conține nicio narațiune în afară de citate: întregul scenariu este alcătuit din textele documentelor găsite în arhivele accesibile publicului Rusiei.

Foametea” este acum interzis în toate cinematografele rusești. „Îl vom prezenta în muzee, galerii și universități. Sperăm că va apărea pe YouTube spre sfârșitul acestui an”, a mai declarat scenaristul.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Zelenski: „E începutul sfârșitului acestui război!”. Președintele Ucrainei a mulțumit Occidentului, într-o vizită în Herson
Zelenski: „E începutul sfârșitului acestui război!”. Președintele Ucrainei a mulțumit Occidentului, într-o vizită în Herson

"Este începutul sfârșitului acestui război!". Cel puțin așa a declarat, luni, în Hersonul abia eliberat, președintele Zelenski.

Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a actorului Jim Carrey
Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a actorului Jim Carrey

Rusia a anunţat luni că interzice intrarea pe teritoriul său a 100 de canadieni, printre care actorul Jim Carrey şi mai mulţi jurnalişti, ca răspuns la sancţiunile Canadei care au vizat în octombrie jurnalişti şi actori ruşi.

Liderul NATO trage un semnal de alarmă: „Nu trebuie să facem greşeala de a subestima Rusia”
Liderul NATO trage un semnal de alarmă: „Nu trebuie să facem greşeala de a subestima Rusia”

Ucraina este cea care trebuie să decidă ce termeni acceptă pentru eventuale negocieri care să pună capăt războiului cu Rusia, a declarat, luni, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Responsabili din SUA şi Rusia ar purta discuții în Turcia, la câteva zile după ce Ucraina a recuperat Hersonul
Responsabili din SUA şi Rusia ar purta discuții în Turcia, la câteva zile după ce Ucraina a recuperat Hersonul

Responsabili ruşi şi americani poartă discuţii la Ankara, a relatat luni cotidianul rusesc Kommersant, citând o sursă, potrivit Reuters.

Ucraina acuză Rusia că a comis ”atrocități” în regiunea Herson. Camere de tortură și gropi comune, descoperite în Nikolaev
Ucraina acuză Rusia că a comis ”atrocități” în regiunea Herson. Camere de tortură și gropi comune, descoperite în Nikolaev

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acuză Rusia că a comis în regiunea Herson "aceleaşi atrocităţi" ca şi în alte părţi din Ucraina pe care le-au ocupat.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.