Motivul incredibil pentru care o parte dintre asiatici ar fi „imuni” la infectarea cu Covid-19

China ridică mâine carantina din provincia Hubei, locul de unde a pornit pandemia de coronavirus
Getty

O parte a populaţiei Japoniei şi a altor state din Asia Orientală ar putea avea o protecţie imunologică sporită faţă de noul coronavirus datorită expunerii sale anterioare faţă de alţi agenţi patogeni înrudiţi, relatează miercuri agenţia EFE.

Aceasta poate fi o explicaţie pentru „mortalitatea mai redusă înregistrată în Japonia şi în alte ţări din sud-estul Asiei”, potrivit profesorului Tatsuhiko Kodama, de la Centrul de Studii pentru Ştiinţe Avansate şi Tehnologie din cadrul Universităţii din Tokyo, responsabilă de studiu.

O parte dintre japonezi sunt imuni la coronavirus, deși nu au fost infectați

 

Analizele de anticorpi efectuate pentru circa o sută de japonezi ''indică faptul că imunitatea împotriva SARS-CoV-2 există în cazul multor persoane care nu au fost expuse acestui patogen, dar au fost expuse anterior proteinei altui coronavirus din aceeaşi familie'', a explicat Kodama la o teleconferinţă de presă.

Rezultatele preliminare ale studiului - în cadrul căruia continuă analiza mostrelor de anticorpi prelevate de la zeci de persoane - ''sugerează că imunitatea faţă de noul coronavirus există deja în multe ţări din Asia Orientală'', semnalează cercetătorul japonez.

Citește și
O nouă regiune din China, în carantină după ce s-au descoperit focare de coronavirus
O nouă regiune din China, în carantină după ce s-au descoperit focare de coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un studiu similar, realizat pe locuitorii orașului american San Diego

 

El mai menţionează că o asemenea ipoteză este sprijinită şi de un alt studiu publicat cu o săptămână în urmă de cercetători americani şi efectuat printre locuitori ai oraşului San Diego care nu au fost expuşi coronavirusului SARS-CoV-2, aproximativ jumătate dintre aceştia având ''memorie imună'' împotriva noului coronavirus.

Acest oraş din California are numeroşi rezidenţi de origine asiatică şi legături multiple cu regiunea Asia-Pacific.

La fel ca în cazul acestei regiuni, în San Diego s-au înregistrat în ultimii ani epidemii succesive de viroze ce este posibil să fi fost provocate de tulpini înrudite cu SARS-CoV-2, menţionează Tatsuhiko Kodama, incluzând aici şi epidemiile SARS (din anul 2003) şi MERS (din anul 2012).

''În Asia Orientală avem o lungă istorie de patologii cu simptome similare gripei. Multe din aceste virusuri au venit la început din China şi alte puncte din sud-estul asiatic şi apoi s-au răspândit către Orientul Mijlociu şi Europa'', explică de asemenea cercetătorul japonez, care a condus elaborarea studiului.

Autorii acestui studiu consideră în concluzie că expunerea anterioară faţă de alţi viruşi din familia SARS-CoV-2 ''marchează o mare diferenţă în răspunsul imun şi rata mortalităţii'' între statele asiatice şi restul lumii în pandemia provocată de noul coronavirus.

China, Coreea de Sud și Japonia, mai „rezistente” decât țările europene

 

În timp ce China, Coreea de Sud şi Japonia au înregistrat între 3 şi 6 decese la un milion de locuitori, ţări precum Italia, Spania sau Regatul Unit au peste 500 de decese la un milion de locuitori.

''Este o diferenţă enormă care nu a fost studiată în mod extins şi trebuie să înţelegem care este cauza ei'', subliniază Kodama.

Pe de altă parte, el spune că nu are încredere în datele despre numărul de contagieri oferite de autorităţile nipone, din cauza numărului redus de teste PCR efectuate.

Conform acestor date în Japonia au fost confirmate circa 5.000 de cazuri de COVID-19, dar echipa condusă de Kodama estimează pe baza testelor pentru anticorpi că acest număr este în realitate de ''până la 16 ori mai mare''

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trump, atac dur la adresa Chinei: Incompetenţa Beijingului a provocat „o crimă în masă mondială”
Trump, atac dur la adresa Chinei: Incompetenţa Beijingului a provocat „o crimă în masă mondială”

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că „incompetenţa” Chinei în gestionarea situaţiei create de epidemia de coronavirus a provocat o „crimă în masă mondială”, relatează AFP.

O nouă regiune din China, în carantină după ce s-au descoperit focare de coronavirus
O nouă regiune din China, în carantină după ce s-au descoperit focare de coronavirus

China impune din nou măsuri restrictive privind libera circulație, de data aceasta în provincia Ji-lin, o regiune din nord-est, după ce au apărut noi focare de Sars-Cov-2.

Avertismentul OMS despre epidemia de coronavirus din Asia:
Avertismentul OMS despre epidemia de coronavirus din Asia: "Nu putem coborî garda"

Epidemia de COVID-19 este "departe de a fi încheiată" în regiunea Asia-Pacific, iar măsurile pentru reducerea răspândirii virusului oferă timp ţărilor să se pregătească pentru "transmisiile comunitare pe scară largă", a declarat un reprezentant al OMS.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.