Motivul pentru care Prințesa Rajwa a Iordaniei a avut pantofi fără toc la nuntă. Ce ținute spectaculoase a purtat | FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Petrecerea de nuntă în grădina palatului regal și, separat, un banchet pentru înalții oaspeți. Așa s-a încheiat ziua în care și-au unit destinele prințul moștenitor al regatului Iordaniei și mireasa lui, o arhitectă saudită devenită acum prințesă.  

Le-au fost alături și i-au felicitat oaspeți de seamă - capete încoronate și demnitari din întreaga lume.

La scurt timp după căsătoria tradițională islamică de la Palatul Zahran, Curtea Regală Hashemita a anunțat, oficial, că mireasa Rajwa a fost numită prințesă.

Născută la Riad într-o familie bogată şi influentă apropiată de familia regală saudită, ea a studiat în Statele Unite, la fel că proaspătul său soț.

Iordania împarte o graniţă lungă cu Arabia Saudită. Cele două monarhii joacă împreună un rol important în islam: regatul saudit găzduieşte pelerinajul de la Mecca în fiecare an, în timp ce Iordania este gardianul locurilor sfinte musulmane din Ierusalim.

Citește și
nunta Iordania
Peste 1.700 de invitați au participat la petrecerea de după nuntă a prinţului moştenitor al Iordaniei | GALERIE FOTO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La nunta religioasă Rajwa a avut o rochie cu mâneci lungi și decolteu asimetric, desenată de designerul de origine libaneză Elie Saab.

Pantofii fără toc nu i-au adus doar confort, ci i-au permis să elimine un plus de „ascendență" nedorită, pentru că mireasa este mai înaltă decât soțul ei, fiul cel mare al regelui Abdullah.

La petrecerea desfășurată în aer liber, în grădina Palatului Zahran, au participat câteva sute de invitați, iar evenimentul a fost marcat de o mulțime de momente care au scos în evidență frumusețea tradițiilor iordaniene.

Pe seară mireasa și-a schimbat ținuta cu ocazia banchetului dat în cinstea oaspeților de seamă. Soția prințului moștenitor al Iordaniei a ales de această data o rochie albă Dolce Gabanna cu trenă amplă și decorațiuni asemeni unor ramuri împletite, cu decolteu în formă de inimă și mâneci scurte. Prințesa a păstrat tiara delicată cu diamante și cerceii asortați, dar și-a strâns părul în coc.

Mama mirelui, regina Rania, prințesa de Walles sau regina Maxima a Olandei au adus stălucire evenimentului de la Palatul Al Husseiniya.

Peste 1.700 de invitați au fost primiți în Palat pentru a sărbători cuplul la recepția de după nuntă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cum s-a prezentat familia regală a României la nunta principelui moștenitor Hussein și a principesei Rajwa Al Hussein VIDEO
Cum s-a prezentat familia regală a României la nunta principelui moștenitor Hussein și a principesei Rajwa Al Hussein VIDEO

Custodele Coroanei şi Principele Consort au particiat, luni, la dineul oferit de regele Abdullah al II-lea şi de regina Rania cu ocazia nunţii principelui moştenitor Hussein şi a principesei Rajwa Al Hussein.

 

Peste 1.700 de invitați au participat la petrecerea de după nuntă a prinţului moştenitor al Iordaniei | GALERIE FOTO
Peste 1.700 de invitați au participat la petrecerea de după nuntă a prinţului moştenitor al Iordaniei | GALERIE FOTO

Petrecere de nuntă în grădina Palatului Regal și, separat, un banchet pentru înalții oaspeți. Așa s-a încheiat ziua în care și-au unit destinele prințul moștenitor al Regatului Iordaniei și mireasa lui, o arhitectă saudită, devenită de acum prințesă.

Mama lui Smiley, primele declarații după nunta fiului ei cu Gina Pistol. Ce a spus despre nora ei după ceremonii
Mama lui Smiley, primele declarații după nunta fiului ei cu Gina Pistol. Ce a spus despre nora ei după ceremonii

Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit la finalul săptămânii trecute, după o relație de mai mulți ani. Părinții artistului au spus după nuntă că așteptau cu nerăbdare momentul oficializării relației celor doi.

Nunta regală fastuoasă a prințului moștenitor Hussein bin Abdullah al Iordaniei. Imagini spectaculoase GALERIE FOTO
Nunta regală fastuoasă a prințului moștenitor Hussein bin Abdullah al Iordaniei. Imagini spectaculoase GALERIE FOTO

Cu sau fără sânge albastru, iordanienii petrec joi la nunta prințului moștenitor Hussein bin Abdullah.  

Mireasa care a făcut chetă ca să-și plătească nunta. A primit eticheta de „mireasă care face rost de bani
Mireasa care a făcut chetă ca să-și plătească nunta. A primit eticheta de „mireasă care face rost de bani"

O mireasă a făcut chetă online pentru a-și plăti nunta, și a cerut bani de la necunoscuți. „Ce mai e 50 de dolari în ziua de azi?” spunea femeia, care organizase o mică nuntă în familie.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.