Motivul pentru care prinţul William nu poartă verighetă

ducesa kate, printul william
AFP

Faptul că nepotul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prinţul William, nu poartă verighetă a făcut să circule din nou zvonuri privind o presupusă infidelitate a acestuia faţă de soţia sa, Kate Midletton, relatează online ziarul spaniol ABC.

La începutul săptămânii, ducesa de Cambridge, Kate Midletton, a inaugurat la Chelsea Flower Show din Londra o expoziţie pentru a sublinia beneficiile pe care le poate aduce natura bunăstării fizice şi mintale atât a adulţilor, cât şi a copiilor.

Cu acest prilej, au fost publicate o serie de fotografii de familie a ducilor de Cambridge cu cei trei copii ai lor - George, Charlotte şi Louis - bucurându-se de natură. "Este un colţ de natură, un spaţiu interesant, destinat atât copiilor, cât şi adulţilor de care te poţi bucura şi pe care îl poţi explora", declarase ducesa pentru presă înaintea inaugurării grădinii.
 

Explicația oferită de Ducesa Kate
 

Totuşi, unul dintre detaliile care a atras atenţia este faptul că în toate pozele în care apare prinţul William acesta nu poartă verighetă. Se pare însă că motivul nu are nicio legătură cu aceste zvonuri şi că ducele de Cambridge nu poartă de foarte mulţi ani verighetă.

"Este un bărbat căruia nu-i plac bijuteriile. Nu a purtat niciodată şi preferă să nu o facă nici acum. Este pur şi simplu o alegere personală", a anunţat Palatul Kensington într-un comunicat, potrivit căruia prinţul a renunţat la verighetă în 2011.

Citește și
Kate Middleton
Kate Middleton, în centrul atenției la un eveniment dedicat celui de-al Doilea Război. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comunicatul a dorit să pună astfel capăt zvonurilor privind o posibilă criză de cuplu, asigurând că prinţul a luat această decizie în acord cu soţia sa.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ducesa Kate a încălcat o regulă importantă ca să-și pozeze copiii în aceste ipostaze. VIDEO
Ducesa Kate a încălcat o regulă importantă ca să-și pozeze copiii în aceste ipostaze. VIDEO

Ducii de Cambridge au dat publicităţii, duminică seară, fotografii și imagini făcute în timpul vizitei lor alături de cei trei copii la Back to Nature Garden a Royal Horticultural Society de la Chelsea Flower Show.

Kate Middleton, în centrul atenției la un eveniment dedicat celui de-al Doilea Război. FOTO
Kate Middleton, în centrul atenției la un eveniment dedicat celui de-al Doilea Război. FOTO

Ducesa Kate, în vârstă de 37 de ani, a fost surprinsă purtând o rochie provocatoare la un eveniment dedicat aniversării a 75 de ani de la debarcarea din Normandia.

Un model celebru a murit după ce a intrat cu bolidul într-un zid. GALERIE FOTO
Un model celebru a murit după ce a intrat cu bolidul într-un zid. GALERIE FOTO

Kate Woodcock a murit la vârsta de 30 de ani, după ce a intrat cu mașina sa BMW într-un zid, lângă o benzinărie. În ciuda eforturilor medicilor de a o salva, Kate a murit la locul accidentului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.