NATO ar putea fi atacată de Rusia în ”cinci-opt ani”. ”Trebuie să reînvăţăm să trăim cu pericolul”

vladimir putin
Getty

Ministrul german al Apărării Boris Pistorius avertizează într-un interviu acordat cotidianului Der Tagesspiegel că statele membre ale Uniunii Europene (UE) este necesar să se pregătească în vederea unui război cu Rusia.

Fostul parlamentar, un membru al Partidului Social Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, trage un semnal de alarmă în acest interviu, publicat vineri, cu privire la ”ameninţările voalate” ale lui Vladimir Putin.

”Auzim ameninţări ale Kremlinului aproape zilnic (...). Trebuie să ţinem, aşadar, cont de faptul că Vladimir Putin ar putea ataca într-o bună zi un stat membru NATO (...). Trebuie să reînvăţăm să trăim cu pericolul”, avertizează el.

În pofida faptului că un atac rus nu pare probabil ”pentru moment” în opinia sa, ministrul german îşi avertizează aliaţii europeni cu privire la viitorul conflictului.

”Experţii noştri se aşteaptă, peste cinci-opt ani, la o perioadă în care acest lucru esre posibil”, avertizează Boris Pistorius.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El refuză să evoce în mod public scenarii ale unui război direct cu Rusia, însă subliniază că se pregăteşte de ceea ce este mai rău, pentru a ”afla unde se află deficitele în caz de urgenţă”.

”Trebuie să fim capabili să purtăm un război”, a subliniat Boris Pistorius într-un interviu acordat duminică seara televiziunii germane ZDF Heute.

Aceste declaraţii ale lui Boris Pistorius evocă un document al Bundeswehr, publicat recent de către revista Bild, în care se imaginează o escaladare iminentă între NATO şi Rusia.

Acest scenariu al Statului Major nu este alarmant în sine, dar apare în contextul unor îngrijorări puternice.

Preşedintele Comitetului Militar al NATO, Rob Bauer, se pregăteşte, la rândul său, de eventualitatea unui război între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia - în următorii 20 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.