New York-ul, pregătit să intre din nou în carantină: se închid școlile, restaurantele și magazinele

New York
Shutterstock

Oraşul New York prevede să reînchidă şcolile, restaurantele şi magazinele considerate neesenţiale în nouă cartiere din Brooklyn şi Queens, unde epidemia Covid-19 se intensifică de săptămâni de zile

Este un pas înapoi fără precedent pentru oraşul american, care a devenit un model al prudenţei faţă de noul coronavirus, relatează AFP.

”Propun să se închidă toate şcolile şi magazinele neesenţiale în nouă cartiere” - începând de miercuri, pe o perioadă de cel puţin două săptămâni -, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă primarul democrat al New Yorkului Bill de Blasio. El a subliniat că aşteaptă unda verde a guvernatorului statului la această decizie.

”Din nefericire, azi nu e o zi de sărbătoare (...). Newyorkezii au muncit dur pentru a controla covid-19, iar noi nu facem această propunere cu uşurinţă”, a subliniat primarul democrat, citat de News.ro.

”Dar în acest oraş ştiinţa este cea care ne ghidează deciziile şi facem ceea ce faptele ne recomandă să facem”, a adăugat el, criticând astfel în mod implicit Guvernul lui Donald Trump şi republicanii, acuzaţi de neluarea virusului în serios.

Citește și
Bill Stepien
Managerul de campanie al lui Donald Trump a fost testat pozitiv cu noul coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce a înregistrat un număr-record de 24.000 de morţi şi imagini înfiorătoare cu camioane-morgă prezente peste tot în primăvară, prima metropolă americană a devenit un model al controlării epidemiei.

În cazul în care măsura este aprobată, va fi prima oară când metropola va fi nevoită să revină asupra ieşirii din izolare. Guvernatorul Andrew Cuomo, care întreţine relaţii tensionate cu De Blasio, nu a reacţionat imediat la solicitarea acestuia.

11 cartiere supravegheate

 

Dintre cele nouă cartiere vizate, şase se află în Brooklyn, în zone în care comunitatea evreiască ortodoxă este puternic reprezentă şi în care epidemia s-a intensificat din cauza adunărilor la recentele sărbători evreieşti Rosh Hashanah şi Yom Kippur.

Celelalte trei cartiere se află în Queens, inclusiv un cartier situat în apropiere de Aeroportul John F. Kennedy.

Aceste nouă cartiere au în comun faptul că rata testelor pozitive s-a menţinut la peste 3% în ultima săptămână, în pofida unor multiple intervenţii ale serviciilor sanitare în vederea asigurării purtării măştii, respectării gesturilor-barieră şi îndemnării oamenilor să se testeze.

În şase dintre aceste cartiere, proporţia cazurilor pozitive în totalul testelor efectuate depăşeşte, în prezent, 5,6% şi atinge 8,3% în zona Borough Park, la Brooklyn, unde oficiali sanitari muncipali au fost scuipaţi, în urmă cu zece zile, de către un activist evreu ortodox care denunţa purtarea măştii.

Alte 11 cartiere, majoritatea situate în jurul celorlalte nouă, se află sub supraveghere, deoarece şi aici virusul se intensifică, însă nu au atins pragul de 3% teste pozitive timp de şapte zile, a precizat primarul.

”Vom încerca să vedem dacă putem redresa situaţia fără să aplicăm restricţii mari”, a subliniat De Blasio.

Sălile restaurantelor, care tocmai au fost autorizate să redeschidă, dar şi cluburile de sport şi piscinele vor fi închise.

”Bine gestionat”

 

Împotriva acestei reintensificări localizate a epidemiei - în 20 dintre cele 146 de cartiere ale acestui oraş cu 8,5 milioane de locuitori -, New Yorkul se inspiră din măsuri de reimpunere a izolării adoptate în Coreea de Sud, la Hong Kong sau Shanghai, ”care au gestionat bine asta”, a declarat doctorul Jay Varma, consilierul primarului în probleme de sănătate.

Toată vara, New Yorkul a fost, cu toate acestea, un model de disciplină a purtării măştii şi a înregistrat o încălcare a gesturilor-barieră destul de limitată, în comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat în Europa sau în alte regiuni în Statele Unite. Nivelul testelor pozitive a rămas, timp de săptămâni de zile, în jur de 1%.

Acest plan de reizolare parţială intervine în contextul în care, după săptămâni de polemică, New Yorkul tocmai şi-a redeschis şcolile publice - printr-un model care alternează învăţământul în clasă şi învăţământul online - şi sălile restaurantelor - la o capacitate de doar 25%.

Primarul New Yorkului a subliniat însă că şcolile publice - minoritare în mai multe cartiere vizate de reintroducerea în carantină - nu sunt puse în discuţie şi că vrea să le închidă doar ”dintr-o abundenţă de precauţie”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scenarii constituționale: Ce se întâmplă dacă Trump nu mai poate candida?
Scenarii constituționale: Ce se întâmplă dacă Trump nu mai poate candida?

Procedura înlocuirii preşedintelui SUA a ajuns în atenţia publică în contextul îmbolnăvirii de coronavirus a lui Donald Trump, iar Constituţia prevede că vicepreşedintele preia atribuţiile, însă lucrurile sunt neclare, scrie The New York Times.

Managerul de campanie al lui Donald Trump a fost testat pozitiv cu noul coronavirus
Managerul de campanie al lui Donald Trump a fost testat pozitiv cu noul coronavirus

Bill Stepien, managerul de campanie al preşedintelui Donald Trump, a fost testat pozitiv cu coronavirus, la fel ca şi fosta consilieră Kellyanne Conway, relatează New York Times.

Actorul Rick Moranis, cunoscut din „Ghostbusters”, lovit cu pumnul pe o stradă din New York
Actorul Rick Moranis, cunoscut din „Ghostbusters”, lovit cu pumnul pe o stradă din New York

Actorul american Rick Moranis, în vârstă de 67 de ani, a fost lovit cu pumnul joi, în timp ce se plimba pe o stradă din New York. Atacatorul nu a fost încă identificat, scrie CNN.

O româncă stabilită în SUA câștigă în fiecare an aproape 50.000 de euro datorită picioarelor sale. Care este explicația
O româncă stabilită în SUA câștigă în fiecare an aproape 50.000 de euro datorită picioarelor sale. Care este explicația

O româncă stabilită în New York, SUA câștigă aproape 50.000 de euro pe an trimițând poze cu picioarele ei persoanelor care au acest fetiș.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.