Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump promite că nu va minţi niciodată

Kayleigh McEnany
Twitter

În prima conferinţă de presă în calitate de purtătoare de cuvânt a preşedintelui Donald Trump, Kayleigh McEnany a promis vineri reporterilor că va spune mereu adevărul, informează AFP şi dpa, conform Agerpres. 

"Nu o să vă mint niciodată. Aveţi cuvântul meu pentru asta", i-a asigurat McEnany pe reporterii adunaţi în sala de presă de la Casa Albă.

Sala de presă de la Casa Albă are 49 de locuri, dar doar 14 pot fi ocupate în prezent, ca urmare măsurilor de distanţare socială impuse.

Kayleigh McEnany, în vârstă de 31 de ani, care ocupă postul de secretar de presă de la mijlocul lunii aprilie, pare hotărâtă să îşi impună stilul. Ea anunţat că întâlnirile oficiale cu presa vor face parte în mod regulat din programului său şi va ieşi în faţa reporterilor vineri la ora locală 14:00 (18:00 GMT).

Absolventă a prestigioaselor universităţi Georgetown şi Harvard, Kayleigh McEnany a fost comentatoare pentru canalele de televiziune Fox şi CNN şi, mai recent, purtătoare de cuvânt a campaniei actualului locatar al Casei Albe, Donald Trump, pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Citește și
coronavirus
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 1 mai. Peste 27.000 de decese în Marea Britanie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acesta a fost primul briefing al secretarului de presă de la Casa Albă după o întrerupere de mai bine de un an. Predecesoarea sa, Stephanie Grisham, nu a ţinut niciun briefing de presă.

Reluarea briefingurilor intervine pe fondul anunţului preşedintelui Trump referitor la întreruperea apariţiilor sale zilnice în faţa reporterilor pentru informările despre gestionarea epidemiei noului coronavirus şi după ce aceste intervenţii, care deseori durau aproape două ore şi se îndepărtau de la subiect, au fost apreciate la nivelul intern al administraţiei ca dăunând imaginii preşedintelui.

Actuala administraţie americană are o relaţie tensionată cu mass-media. Washington Post a calculat că preşedintele Donald Trump a făcut 18.000 de afirmaţii false sau care induc în eroare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperiri importantă a cercetătorilor. Care sunt afecțiunile provocate de infecția cu coronavirus
Descoperiri importantă a cercetătorilor. Care sunt afecțiunile provocate de infecția cu coronavirus

Descoperiri importantă a cercetătorilor. Care sunt afecțiunile provocate de infecția cu coronavirus

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 1 mai. Peste 27.000 de decese în Marea Britanie
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 1 mai. Peste 27.000 de decese în Marea Britanie

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 1 mai. Mai mult de 1 milion de persoane diagnosticate cu Covid-19 au fost declarate vindecate, de la începutul pandemiei şi până în prezent, potrivit datelor Johns Hopkins University.

Gazul folosit pentru a produce Viagra ar putea fi salvarea bolnavilor de Covid-19
Gazul folosit pentru a produce Viagra ar putea fi salvarea bolnavilor de Covid-19

Cercetători ai Massachusetts General Hospital efectuează o serie de studii şi teste clinice pentru a vedea dacă gazul oxid nitric, care a fost folosit în anii ‘90 la dezvoltarea Viagra, poate fi utilizat la salvarea bolnavilor de Covid-19, relatează CNBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.