O comisie a Camerei Reprezentanţilor lansează o amplă legată de Donald Trump

Donald Trump

Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, condusă de democraţi, a lansat luni o amplă anchetă în legătură cu preşedintele Donald Trump.

Într-un comunicat, comisia precizează că investighează suspiciunile de 'obstrucţionare a justiţiei, de corupţie şi alte abuzuri de putere din partea preşedintelui Trump, a asociaţilor acestuia şi a unor membri ai administraţiei sale'.

Comisia a contactat în total 81 de persoane şi organizaţii, printre care directorul financiar al Trump Organization, Allen Weisselberg, avocatul personal al preşedintelui, Jay Sekulow, fostul ministru al justiţiei Jeff Sessions, foşti oficiali de la Casa Albă precum Steve Bannon, Sean Spicer şi Hope Hicks, sau fondatorul WikiLeaks, Julian Assange.

'Am văzut daunele aduse instituţiilor noastre democratice în cei doi ani în care Congresul a refuzat să întreprindă o supraveghere responsabilă. Congresul trebuie să ofere o verificare asupra abuzurilor de putere', a subliniat preşedintele comisiei, Jerrold Nadler.

'Scrisoarea Comisiei Judiciare a Camerei a fost primită de Casa Albă', a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders. 'Oficiul Consilierului juridic şi responsabilii relevanţi ai Casei Albe o vor analiza şi vor răspunde în termen corespunzător', a adăugat ea.

Citește și
donald trump, steag, sua, discurs,
Donald Trump, discurs incendiar. A îmbrățișat din nou steagul american. VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Şi purtătoarea de cuvânt a Departamentului Justiţiei, Kerri Kupec, a confirmat primirea unei scrisori din partea Comisiei Judiciare, cererea fiind în curs de evaluare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Trump, atac virulent împotriva criticilor:
Trump, atac virulent împotriva criticilor: "Din păcate, pui oamenii greşiţi în nişte poziţii”

După eşecul summitului cu liderul nord-coreean, Donald Trump şi-a luat revanşa cu un discurs în care şi-a atacat cu o virulenţă neobişnuită criticii.

Donald Trump, discurs incendiar. A îmbrățișat din nou steagul american. VIDEO
Donald Trump, discurs incendiar. A îmbrățișat din nou steagul american. VIDEO

Preşedintele american Donald Trump a îmbrățișat din nou steagul SUA și a ținut un discurs incendiar sâmbătă la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare.

Moment istoric: Kim Jong-un răspunde întrebării unui jurnalist străin, apoi Trump îl laudă
Moment istoric: Kim Jong-un răspunde întrebării unui jurnalist străin, apoi Trump îl laudă

Summitul dintre Donald Trump şi Kim Jong-un a avut parte de un final abrupt.

Donald Trump,
Donald Trump, "trădat" de propriul avocat. Ce secrete a dezvăluit Michael Cohen

Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, s-a lansat într-un val de acuzații la adresa lui Donald Trump în cadrul audierii în Comisia de control şi reformă a Executivului din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.