O familie a găsit un cadavru în congelatorul unei case din San Diego. A fost deschisă o anchetă

Poliție SUA
Shutterstock

O familie a găsit un cadavru în congelatorul unei case din San Diego. Descoperirea terifiantă a fost sesizată vineri, a anunțat poliția, potrivit NBC News.

 

Membrii familiei sunt din afara orașului, astfel că, cel mai probabil, locuința a fost închiriată, a precizat poliția într-un comunicat de presă sâmbătă.

De asemenea, anchetatorii cred că trupul este al unei femei, însă alte detaluu vor fi făcute publice după identificarea oficială a victimei.

Din cauza locului neobișnuit în care a fost găsit cadavrul, poliția a deschis o anchetă. Momentan nu se cunoaște cauza morții și nu este clar dacă a fost vorba de vreo leziune traumatică, având în vederea starea în care a fost găsit cadavrul. 

„Detectivii continuă să adune informații pentru a înțelege ce s-a întâmplat și de ce se afla cadavrul în interiorul congelatorului", a declarat poliția.

Citește și
Cum au descoperit polițiștii cine este autorul crimei de la stana din Comanic din vara trecută
Cum au descoperit polițiștii cine este autorul crimei de la stâna din Prahova, unde un cioban a dispărut fără urmă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat care a stat 48 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o a fost eliberat
Un bărbat care a stat 48 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o a fost eliberat

Un judecător din Oklahoma a exonerat un bărbat care a stat 48 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o, cea mai lungă sentință nedreaptă recunoscută în mod oficial în SUA.

Cum au descoperit polițiștii cine este autorul crimei de la stâna din Prahova, unde un cioban a dispărut fără urmă
Cum au descoperit polițiștii cine este autorul crimei de la stâna din Prahova, unde un cioban a dispărut fără urmă

O crimă petrecută cu un an și jumătate în urmă la o stână din Comarnic, Prahova, a ieșit abia acum la iveală.

Bărbat reţinut sub acuzaţia că şi-a ucis vărul, în urma unui conflict spontan. Cum şi-a anunţat crima
Bărbat reţinut sub acuzaţia că şi-a ucis vărul, în urma unui conflict spontan. Cum şi-a anunţat crima

Un bărbat de 53 de ani dintr-o localitate din judeţul Dolj a fost reţinut şi este cercetat pentru omor asupra unui membru de familie, după ce a sunat la 112 şi a anunţat crima.

Un bărbat din SUA, eliberat din închisoare după 19 ani. A fost condamnat greșit pentru crimă
Un bărbat din SUA, eliberat din închisoare după 19 ani. A fost condamnat greșit pentru crimă

Un american de culoare, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții după gratii, a fost eliberat, după ce o instanță i-a invalidat condamnarea primită în urmă cu 19 ani.

Un bărbat care vindea pe internet
Un bărbat care vindea pe internet "kit-uri pentru sinucidere" a fost acuzat de crimă. Peste 100 de oameni au murit

Un fost bucătar canadian acuzat că a vândut online "kituri pentru sinucidere" care au dus la moartea a 100 de persoane în mai multe ţări a fost inculpat luni pentru 14 capete de acuzare pentru crimă în legătură cu sinucideri care au avut loc în Canada.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.