Olaf Scholz: Aderarea României şi Bulgariei la Schengen trebuie să urmeze „curând”

Olaf Scholz
Getty

Cancelarul german Olaf Scholz a salutat, miercuri, decizia de a permite Croaţiei să intre în Spaţiul Schengen şi a declarat că Bulgaria şi România ar trebui să urmeze şi ele "în curând", relatează News.ro, care citează Associated Press.

Vorbind în faţa Parlamentului german, înainte de a pleca la Bruxelles pentru Consiliul European, cancelarul Olaf Scholz a lăudat decizia de a permite Croaţiei să se alăture spaţiului de liberă circulaţie Schengen şi a declarat că Bulgaria şi România ar trebui "să urmeze în curând".

El a salutat, de asemenea, reluarea discuţiilor de aderare la UE cu cele şase ţări din Balcanii de Vest şi decizia din această săptămână de a acorda Bosniei-Herţegovina statut de candidat.

"Este în interesul nostru, al Germaniei şi al Europei, ca restul Balcanilor să devină parte a Uniunii Europene", a declarat Olaf Scholz în faţa parlamentarilor de la Berlin. Conflictele din trecut nu s-au încheiat, dar pot fi depăşite: "Avansarea către aderarea la UE este posibilă”, a arătat el. „De asemenea, este în interesul nostru ca Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen începând cu 2023”, a spus cancelarul. Deşi acest lucru nu s-a întâmplat încă în cazul României şi Bulgariei, din cauza împotrivirii Austriei, acestea vor urma rapid, în opinia lui Olaf Scholz. "Trebuie să continuăm să facem progrese pe această cale", a cerut Scholz, citat într-un comunicat al Cancelariei germane.

Pe de altă parte, cancelarul a transmis parlamentarilor germani că Uniunea Europeană este unită în sprijinul său pentru Ucraina, adăugând că încercările de a submina valorile blocului prin blocarea măsurilor de politică externă vor eşua. "Oricine crede că poate submina valorile UE, faţă de care fiecare stat membru s-a angajat, prin blocarea politicilor sale externe şi de securitate, va eşua", a declarat el înainte de a pleca spre Consiliul European.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Subiectele Consiliului European de mâine de la Bruxelles reflectă gravitatea situaţiei în care Putin a aruncat continentul nostru", le-a spus el parlamentarilor germani. Olaf Scholz a făcut o retrospectivă a anului 2022 şi a ajuns la concluzia că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a fost un punct de cotitură "pentru întreaga Europă şi pentru întreaga lume". Cancelarul a subliniat că ucrainenii sunt uniţi, iar Germania şi Europa vor fi ferm alături de ei. Vladimir Putin şi-a făcut calculele în mod fundamental greşit şi a subestimat unitatea Europei şi a Occidentului democratic, a arătat cancelarul. "Putin s-a înşelat în privinţa curajului ucrainenilor, în privinţa Europei, în privinţa noastră şi în privinţa caracterului democraţiilor noastre, în privinţa voinţei noastre de a rezista iluziei măririi şi imperialismului. Aceasta este adevărata poveste a acestui an", a punctat cancelarul Germaniei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.