OMS: Impactul pandemiei de COVID-19 se va resimţi mult timp de acum înainte

OMS
Getty

Pandemia de COVID-19 este genul de dezastru ale cărui efecte se vor resimţi mult timp de acum înainte, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Reuters.

„Pandemia (de COVID-19) este o criză de sănătate ce are loc o dată într-un secol şi ale cărei efecte vor fi resimţite timp de decenii”, a spus şeful OMS, în condiţiile în care pandemia a afectat deja peste 17 milioane de persoane şi a cauzat peste 670.000 de decese.

La şase luni după ce a decretat starea de urgenţă mondială, Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-a reunit vineri, pentru a patra oară, pentru a reevalua pandemia de COVID-19, care continuă să progreseze într-o manieră îngrijorătoare pe plan global.

Statele Unite, Brazilia, Mexic şi Marea Britanie au fost grav afectate de coronavirus în ultimele săptămâni, iar guvernele lor au depus eforturi uriaşe pentru a veni cu un răspuns eficient.

Peste 150 de companii farmaceutice lucrează pentru găsirea unor vaccinuri, însă prima lor utilizare este aşteptată abia pentru începutul anului 2021, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii săptămâna trecută, notează Reuters.

Citește și
Vaccin
OMS cere ţărilor să sprijine iniţiativa de finanţare COVAX pentru a obţine un vaccin de succes pentru Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deşi cunoştinţele despre noul virus au avansat, multe întrebări au rămas fără răspuns şi populaţiile rămân vulnerabile, a spus directorul OMS.

"Primele rezultate ale studiilor serologice (anticorpi) oferă o imagine coerentă: majoritatea oamenilor rămân predispuşi la acest virus, chiar şi în zonele în care au existat focare severe", a spus el.

"Multe ţări care au crezut că au trecut de ce este mai rău se confruntă acum cu noi focare. Unele care au fost mai puţin afectate la început au acum un număr tot mai mare de cazuri şi decese", a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reuniune a Comitetului de urgenţă al OMS pentru a evalua pandemia
Reuniune a Comitetului de urgenţă al OMS pentru a evalua pandemia

La şase luni după ce a decretat starea de urgenţă mondială, Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se reuneşte vineri, pentru a patra oară, pentru a reevalua pandemia de COVID-19.

OMS cere ţărilor să sprijine iniţiativa de finanţare COVAX pentru a obţine un vaccin de succes pentru Covid-19
OMS cere ţărilor să sprijine iniţiativa de finanţare COVAX pentru a obţine un vaccin de succes pentru Covid-19

Cercetătorul șef al Organizaţiei Mondiale Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, a declarat joi că orice ţară care sprijină iniţiativa de finanţare COVAX are şanse mai mari să obţină un vaccin de succes pentru Covid-19, transmite Reuters.

Avertismentul OMS: „Tinerii nu sunt invincibili în fața Covid-19”
Avertismentul OMS: „Tinerii nu sunt invincibili în fața Covid-19”

„Tinerii nu sunt invincibili", avertizează OMS, în contextul pandemiei de coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.