OMS: Tulpina indiană de Covid-19, detectată în cel puţin 53 de teritorii

Ce este tulpina sud-africană COVID-19. Sunt eficiente vaccinurile împotriva acestei variante de coronavirus?
Shutterstock

Varianta de coronavirus detectată pentru prima dată în India a fost semnalată oficial în 53 de teritorii, a anunţat miercuri într-un raport Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

OMS a primit, de asemenea, informaţii din surse neoficiale potrivit cărora varianta B.1.617 a fost identificată în alte şapte teritorii, conform cifrelor din actualizarea epidemiologică săptămânală a agenţiei sanitare a ONU, ceea ce duce numărul total la 60.

Potrivit raportului, varianta B.1.617 prezintă o transmisibilitate crescută, în timp ce gravitatea cazurilor de infectare cu aceasta este în curs de investigare.

Numărul de cazuri noi şi de decese asociate COVID-19 a continuat să scadă săptămâna trecută, cu peste 4,1 milioane de cazuri noi şi 84.000 de decese suplimentare, ceea ce corespunde unor scăderi de 14%, respectiv 2%, faţă de săptămâna precedentă.

Regiunea Europa a OMS este cea care a înregistrat cel mai însemnat declin al numărului de contaminări şi decese din ultimele şapte zile, urmată de Asia de Sud-Est.

Citește și
India
Tulpina indiană de COVID se extinde cu rapiditate pe tot globul. Care este situația cazurilor în România
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Numărul cazurilor din America, Mediterana de Est şi regiunea Africa este similar cu cel din săptămâna precedentă.

"În pofida unei tendinţe mondiale descendente în ultimele patru săptămâni, numărul cazurilor şi deceselor asociate COVID-19 rămâne ridicat şi au fost raportate creşteri semnificative în unele ţări ale lumii", se precizează în document.

Cifrele cele mai ridicate în ceea ce priveşte cazurile noi înregistrate în ultimele şapte zile provin din India (1.846.055, în scădere cu 23%), din Argentina (213.046, în creştere cu 41%), din Statele Unite (188.410, în scădere cu 20%) şi din Columbia (107.590, în scădere cu 7%).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tulpina indiană provoacă îngrijorare în Europa. Marea Britanie, acuzată de ascunderea unor informații esențiale
Tulpina indiană provoacă îngrijorare în Europa. Marea Britanie, acuzată de ascunderea unor informații esențiale

India a depăşit pragul de trei sute de mii de decese asociate cu SARS-COV2, devenind a treia ţară din lume care a atins acest bilanț, după Statele Unite şi Brazilia.

Tulpina indiană de COVID se extinde cu rapiditate pe tot globul. Care este situația cazurilor în România
Tulpina indiană de COVID se extinde cu rapiditate pe tot globul. Care este situația cazurilor în România

Tulpina indiană, care face ravagii în țara care i-a dat numele, s-a extins deja în 44 de țări, inclusiv în România.

Tulpina indiană a Covid-19 a copleșit sistemul medical, crematoriile și cimitirele din India
Tulpina indiană a Covid-19 a copleșit sistemul medical, crematoriile și cimitirele din India

Organizația Mondială a Sănătății a schimbat clasificarea tulpinii indiene de coronavirus din „variantă de interes” în „variantă îngrijorătoare”.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.