ONU critică politicile lui Donald Trump privind mediul şi migraţia

donald trump
Getty

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a acuzat joi Administraţia preşedintelui american Donald Trump că pune în pericol sănătatea publică şi drepturile copiilor prin politicile sale de mediu şi migraţie.

Bachelet a criticat într-un discurs rostit în cadrul Consiliului ONU pentru drepturile omului o serie de măsuri luate de Washington care diminuează protecţia mediului, în demersurile sale de liberalizare economică, conform Reuters.

„În milioane de kilometri de cursuri de apă ar putea fi deversate direct substanţe poluante netratate, punând în pericol ecosistemele, apa potabilă şi sănătatea umană. Scăderea standardelor pentru emisiile produse de vehicule şi a reglementărilor pentru industria petrolieră şi a gazelor ar putea de asemenea afecta drepturile omului”, a spus responsabila ONU.

Administrația Trump a revocat unele măsuri de protecţie a terenurilor publice, inclusiv în zone declarate monumente naţionale ca Bears Ears din statul Utah şi arii naturale protejate ca Arctic National Wildlife Refuge din Alaska, ceea ce ar putea permite în final companiilor miniere să foreze în aceste zone.

Michelle Bachelet şi-a exprimat totodată preocuparea faţă de politicile SUA cu privire la migranţi, care, a apreciat ea, pun sub semnul întrebării drepturile omului.

Citește și
Trump
Donald Trump, tratat de medici ca un copil. „Îi puneam conopidă în piure”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Reducerea numărului de persoane care încearcă să intre în Statele Unite nu trebuie făcută cu ignorarea protecţiilor (internaţionale) pentru solicitanţii de azil şi migranţi. Situaţia copiilor ţinuţi în detenţie este deosebit de îngrijorătoare”, a spus ea.

Din ianuarie 2019, administraţia Trump îi trimite pe migranţi - proveniţi în majoritate din America centrală - înapoi în Mexic, în cadrul politicii denumite Protocoale de protecţie a migranţilor, cunoscută şi ca 'Remain in Mexico' (Rămâneţi în Mexic), reducerea migraţiei în SUA fiind un element central al preşedinţiei lui Trump şi al campaniei vizând realegerea sa la scrutinul din toamna acestui an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Donald Trump anunță o conferință de presă pe tema „caronavirusului”
Donald Trump anunță o conferință de presă pe tema „caronavirusului”

Preşedintele american Donald Trump, criticat pentru inacţiunea sa în faţa pericolului reprezentat de coronavirus, a convocat pentru miercuri o conferinţă de presă pentru a aborda acest subiect, după ce a acuzat presa că amplifică teama populaţiei.

Donald Trump, tratat de medici ca un copil. „Îi puneam conopidă în piure”
Donald Trump, tratat de medici ca un copil. „Îi puneam conopidă în piure”

Un fost medic de la Casa Albă, care s-a ocupat de sănătatea Donald Trump, a dezvăluit că obșinuia să îi pună pe ascuns conopidă în piureul de cartofi, ca președintele american să mănânce mai sănătos.

Trump recunoaște existența unei „liste negre” cu angajați pe care vrea să-i dea afară
Trump recunoaște existența unei „liste negre” cu angajați pe care vrea să-i dea afară

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a recunoscut că există o „listă neagră” a mai multor angajați, despre care se zvonea că l-ar fi „trădat”, scrie axios.com.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.