Papa Francisc recunoaște ''virtuţile eroice'' ale lui Robert Schuman. Este primul pas spre beatificarea fondatorului UE

Papa Francisc recunoaște ''virtuţile eroice'' ale lui Robert Schuman. Este primul pas spre beatificarea fondatorului UE
Getty

Papa Francisc a făcut sâmbătă primul pas către beatificarea lui Robert Schuman, unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene, recunoscându-i ''virtuţile eroice'' şi acordându-i titulatura de ''venerabil''.

 

''Sfântul Părinte l-a primit în audienţă (...) pe cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor, (...) şi a autorizat Congregaţia să promulge decretele vizând (...) virtuţile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Robert Schuman'', precizează Vaticanul într-un comunicat.

Dosarul beatificării lui Robert Schuman, animat de o profundă, dar discretă credinţă catolică, a fost lansat în urmă cu peste 30 de ani de dioceza din Metz, unde este înhumat fostul demnitar născut în Luxemburg în 1886 şi decedat în 1963.

Recunoaşterea virtuţilor eroice precedă o beatificare, care necesită dovada realizării unui miracol. Este nevoie apoi de un al doilea miracol, validat de Vatican, pentru a obţine statutul de ''sfânt''.

Citește și
papa Francisc
Papa Francisc, îngrijorat de situația migranților care traversează Mediterana. ”A devenit cel mai mare cimitir din Europa”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Uniunea Europeană pregătește o nouă campanie, ”Noul fermier”. Doritorii vor putea accesa până la 100.000 de euro
Uniunea Europeană pregătește o nouă campanie, ”Noul fermier”. Doritorii vor putea accesa până la 100.000 de euro

Uniunea Europeană mai pregătește o campanie pentru sprijinirea celor care vor să înceapă o afacere în agricultură.

Papa Francisc, îngrijorat de situația migranților care traversează Mediterana. ”A devenit cel mai mare cimitir din Europa”
Papa Francisc, îngrijorat de situația migranților care traversează Mediterana. ”A devenit cel mai mare cimitir din Europa”

Papa Francisc a transmis duminică un mesaj dur de la Roma. Liderul Bisericii Catolice a vorbit despre migranții care încearcă să traverseze Marea Mediterană, sperând să ajungă în Europa, dar care, de cele mai multe ori, își găsesc sfârșitul înecați.

Papa Francisc a sărutat tatuajul unei supraviețuitoare de la Auschwitz
Papa Francisc a sărutat tatuajul unei supraviețuitoare de la Auschwitz

Papa Francisc a făcut un gest impresionant - a sărutat tatuajul unei supraviețuitoare de la Auschwitz.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.