Parlamentul European a declarat situație de urgență privind clima și protecția mediului

incalzirea globala

Europarlamentarii au adoptat joi o rezoluție prin care declară situația de urgență privind clima și protecția mediului în Europa și la nivel global. 

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, eurodeputații solicită de asemenea ca toate propunerile legislative și bugetare făcute de Comisie să fie în conformitate cu obiectivul de limitare a încălzirii globale sub 1.5°C.

Recent, o serie de state, administrații locale și oameni de știință au declarat că planeta se confruntă cu o situație de urgență privind clima.

Comisia Europeană a propus deja obiectivul atingerii un nivel zero al emisiilor nete de gaze cu efect de seră până în 2050, însă Consiliul European nu a avizat această propunere din cauza opoziției Poloniei, Ungariei și Cehiei.

Într-o rezoluție separată, Parlamentul solicită UE să-și prezinte strategia de atingere a neutralității climatice cât mai repede posibil, și cel târziu până în anul 2050. Deputații cer de asemenea Președintelui noii Comisii Europene, Ursula von der Leyen, să includă un obiectiv de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030 în Pactul ecologic european.

Citește și
Primul ghețar „ucis” de încălzirea globală. Gestul făcut de autoritățile din Islanda - 4
Islandezii au organizat o "înmormântare" pentru un ghețar „ucis” de încălzirea globală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deputații consideră că nivelul de ambiție existent este insuficient pentru reducerea semnificativă a emisiilor din aviație și sectorul maritim. Ar trebui ca toate țările să includă emisiile provenite din transportul maritim și aviația internațională în contribuțiilor stabilite la nivel național, au adăugat deputații. Aceștia solicită de asemenea Comisiei să includă sectorul maritim în Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).

Mai mult sprijin financiar pentru lupta împotriva schimbărilor climatice

 

Parlamentul afirmă că țările UE ar trebui să își dubleze cel puțin contribuțiile la Fondul verde pentru climă, la nivel internațional. Statele membre ale UE sunt cei mai mari furnizori de finanțare publică a combaterii schimbărilor climatice, iar bugetul UE ar trebui să respecte pe deplin angajamentele internaționale ale Uniunii.

De asemenea, deputații remarcă faptul că angajamentele țărilor dezvoltate nu îndeplinesc obiectivul colectiv de 100 de miliarde USD pe an până în 2020.

În cele din urmă, deputații solicită de urgență tuturor statelor membre să elimine subvențiile directe și indirecte pentru combustibilii fosili până în 2020.

„Parlamentul European a adoptat acum o poziție ambițioasă pentru conferința COP 25 de la Madrid. Având în vedere situația de urgență privind clima și protecția mediului, este esențial să reducem emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030. De asemenea, este un mesaj clar și oportun pentru Comisie cu câteva săptămâni înainte de publicarea comunicării privind Pactul ecologic”, a declarat Pascal Canfin (Renew Europe), președintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară în timpul dezbaterii de luni.

În perioada 2-13 decembrie, la Madrid va avea loc conferința ONU pentru schimbările climatice COP25.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum profită țările nordice de încălzirea globală. ”A fost nevoie de ceva timp”
Cum profită țările nordice de încălzirea globală. ”A fost nevoie de ceva timp”

Să produci vin în ţările nordice este o provocare în condiţiile în care sezonul estival este unul scurt şi, cu toate acestea, producţia a început să crească graţie schimbărilor climatice, transmite AFP.

Islandezii au organizat o
Islandezii au organizat o "înmormântare" pentru un ghețar „ucis” de încălzirea globală

În Islanda este dezvăluită duminică o placă în memoria gheţarului Okjokull, primul gheţar din această insulă care a dispărut ca urmare a încălzirii globale.

Primul ghețar „ucis” de încălzirea globală. Gestul făcut de autoritățile din Islanda
Primul ghețar „ucis” de încălzirea globală. Gestul făcut de autoritățile din Islanda

Autoritățile din Islanda au decis să atragă atenția asupra riscurilor pe care le prezintă încălzirea globală, după ce unul dintre cei 400 de ghețari străvechi din această țară s-a topit.

Oamenii de ştiinţă au găsit soluția pentru încălzirea globală. ”Este cea mai puternică”
Oamenii de ştiinţă au găsit soluția pentru încălzirea globală. ”Este cea mai puternică”

Cea mai bună modalitate pentru a ţine schimbările climatice sub control este replantarea de copaci în zonele forestiere distruse care au o suprafaţă egală cu cea a Statelor Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.