Patriarhul Rusiei: Fac apel la toate părţile implicate în conflictul intern să înceteze focul

Patriarhul Kirill scapă de sancțiunile UE. Viktor Orban s-ar afla în spatele acestei decizii
Getty

Patriarhul Kirill a făcut apel la o încetare a focului în Ucraina şi pledează pentru un armistiţiu de Crăciunul ortodox de rit vechi. Mesajul său a fost postat pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse, relatează agenţia TASS, potrivit News.ro.

 

 

"Eu, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, fac apel la toate părţile implicate în conflictul intern să înceteze focul şi să stabilească un armistiţiu de Crăciun de la ora 12:00 a zilei de 6 ianuarie până la ora 24:00 a zilei de 7 ianuarie, astfel încât credincioşii să poată participa la slujbele din ajunul Crăciunului şi din ziua Naşterii lui Iisus Hristos", spune patriarhul, care este un aliat al lui Vladimir Putin şi a susţinut invazia rusă din Ucraina.

Ruşii, dar şi o parte din ucraineni, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, la 7 ianuarie.

Ucraina s-a aflat sub conducerea spirituală a Moscovei cel puţin din secolul al XVII-lea, dar o parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a rupt de Moscova în 2019 din cauza anexării Crimeei de către Rusia şi a sprijinului acordat separatiştilor din Donbas.

În luna mai, într-o mişcare surprinzătoare, Biserica Ortodoxă Ucraineană care ţine de Patriarhia Moscovei a rupt legăturile cu Biserica Rusă din cauza sprijinului acesteia din urmă, în special al Patriarhului Kirill, pentru ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea sa militară specială” în Ucraina.

Citește și
putin kiril
Patriarhul Kirill, cu o zi înainte ca Putin să împlinească 70 de ani: "Rugăciuni fierbinți pentru sănătatea șefului statului"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gestul se pare, însă, că nu a convins că aceste legături sunt cu adevărat rupte, iar autorităţile statului ucrainean au luat o serie de măsuri împotriva acestei Biserici, pe care o suspectează de legături cu Rusia.

La începutul lunii trecute, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că organizaţiile religioase care au legături cu Rusia vor fi scoase în afara legii în Ucraina, iar oficialii din domeniul securităţii naţionale îşi vor intensifica activitatea de "contracarare a activităţilor subversive ale serviciilor speciale ruseşti în spaţiul religios din Ucraina".

În 2019, Ucraina a primit permisiunea din partea liderului spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, Patriarhul Constantinopolului, de a forma o biserică independentă de Moscova, Biserica Ortodoxă a Ucrainei, autocefală.

Majoritatea ucrainenilor aparţin de această biserică. Un sondaj realizat în 2020 de Centrul Razumkov, cu sediul la Kiev, a constatat că 34% dintre ucraineni s-au identificat ca fiind membri ai Bisericii Ortodoxe principale din Ucraina - care sărbătoreşte Crăciunul la 25 decembrie - , în timp ce 14%, în special din estul ţării, erau membri ai Bisericii Patriarhiei Moscovei din Ucraina.

Moscova a întreprins atacuri în Ucraina inclusiv în ziua de 25 decembrie şi în ajun.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Patriarhul Kirill susţine că Rusia ar fi intrat în conflictul ucrainean împotriva propriei sale voinţe
Patriarhul Kirill susţine că Rusia ar fi intrat în conflictul ucrainean împotriva propriei sale voinţe

Rusia a intrat în conflictul armat în Ucraina împotriva propriei sale voinţe, a susţinut Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, într-o predică ţinută duminică în regiunea Nijni Novgorod, în vestul Rusiei.

 

Patriarhul Kirill, cu o zi înainte ca Putin să împlinească 70 de ani:
Patriarhul Kirill, cu o zi înainte ca Putin să împlinească 70 de ani: "Rugăciuni fierbinți pentru sănătatea șefului statului"

Patriarhul Kirill i-a binecuvântat pe episcopi, clerici și credincioși să se roage pentru sănătatea Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, se arată într-o scrisoare circulară trimisă de Patriarhia Moscovei episcopilor diecezani din Rusia.

Patriarhul Kirill este bolnav la pat, după ce s-a infectat cu Covid-19
Patriarhul Kirill este bolnav la pat, după ce s-a infectat cu Covid-19

Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe ruse şi important susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, se află în izolare, bolnav la pat, după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat vineri serviciul său de presă, potrivit AFP şi Reuters.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.