Pedeapsa primită de bărbatul care l-a pălmuit pe președintele francez Emmanuel Macron

×
Codul embed a fost copiat

Justiţia franceză l-a condamnat joi la 18 luni de închisoare, dintre care 14 cu suspendare, pe bărbatul care l-a pălmuit pe preşedintele Emmanuel Macron în cursul unei vizite întreprinse de acesta în regiunea sud-estică Drome, transmit AFP şi Reuters.

Parchetul din Valence (sud-est) ceruse o pedeapsă de 18 luni de detenţie împotriva lui Damien Tarel, pentru 'violenţe voluntare contra unei persoane depozitare a autorităţii publice'. Această palmă, 'complet inadmisibilă', este un 'act de violenţă deliberată', a arătat reprezentantul Ministerului Public în instanţă.

Damien Tarel, care la audierea de joi a recunoscut că l-a pălmuit pe preşedinte, a fost încarcerat.

Tarel, un pasionat de lupte medievale în vârstă de 28 de ani, a declarat în faţa tribunalului din Valence că este un simpatizant al extremei drepte şi că a acţionat pentru că Macron întruchipează decăderea Franţei, a relatat postul BFM TV, conform agenţiei Reuters, citată de Agerpres.

Damien Tarel a mai spus că, cu câteva zile înainte de vizita lui Macron în Drome, se gândise să-i arunce preşedintelui un ou sau o tartă cu cremă. 'Când i-am văzut privirea simpatică şi mincinoasă care vroia să facă din mine un alegător, m-am umplut de dezgust', a adăugat tânărul, care a compărut în procedură de urgenţă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

'Cred că Macron reprezintă decăderea ţării noastre', a mai spus Tarel la tribunal, potrivit BFM TV.

Preşedintele a descris atacul drept un incident izolat şi a afirmat că violenţa şi ura sunt o ameninţare pentru democraţie.

Pentru infracţiunea de care era acuzat Damien Tarel, pedeapsa maximă este de trei ani de închisoare şi 45.000 de euro amendă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Grecia e pârjolită din nou de incendii și se pregătește pentru ce e mai rău. ”În fiecare an, familiile sunt în pericol”
Grecia e pârjolită din nou de incendii și se pregătește pentru ce e mai rău. ”În fiecare an, familiile sunt în pericol”

Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii. Pentru joi se anunță o nouă zi de cuptor. Mercurul din termometre va urca vertiginos, ajungând chiar și la 42 de grade Celsius în insula Creta.

 

Primele imagini cu Eduard, românul din Viena care și-a împușcat iubita. A fost ucis de polițiștii alertați de vecini
Primele imagini cu Eduard, românul din Viena care și-a împușcat iubita. A fost ucis de polițiștii alertați de vecini

Au apărut înregistrări cu românul de 26 de ani, bănuit că și-a ucis iubita, care a fost împușcat mortal de polițiștii din Viena.

Hamas cere SUA să facă
Hamas cere SUA să facă "presiune" asupra Israelului pentru un armistiţiu permanent în Gaza

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut joi într-un comunicat Statelor Unite să facă "presiune" asupra Israelului în vederea obţinerii unui armistiţiu permanent în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.