Posibil atac la sediul Facebook. Mai multe persoane ar fi intrat în contact cu gaz sarin

Posibil atac la sediul Facebook
CNN

Facebook a evacuat patru clădiri iar două persoane erau examinate pentru o posibilă expunere la gaz sarin după ce neurotoxina a fost depistată într-un pachet trimis la compania americană, informează Reuters.

 

Persoanele care au intrat în contact cu pachetul suspect la ora locală 11:00 nu au prezentat simptomele expunerii la gaz sarin, a informat pompierul Jon Johnston.

„La sediul Facebook sunt testate toate pachetele care ajung şi unul dintre acestea a fost pozitiv aşa că au iniţiat procedura standard. Acum aşteptăm să vedem dacă este adevărat sau nu”, a adăugat el.

Anthony Harrison, purtătorul de cuvânt al Facebook, a informat că au fost evacuate patru clădiri în urma testului şi cooperează cu poliţia, potrivit News.ro

Citește și
Facebook
Cât de profitabile sunt afacerile care s-au mutat pe reţelele de socializare. "Au crescut cu 50%"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Autorităţile nu au identificat încă substanţa găsită. Până acum, trei dintre clădirile evacuate au primit undă verde pentru a fi repopulate”, a afirmat Harrison.

La faţa locului erau prezenţi şi agenţi ai FBI, a informat un purtător de cuvânt al agenţiei.

Gazul sarin este o neurotoxină care este folosită ca armă chimică. Expunerea poate fi fatală.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Părinții care postează imagini cu propriii copii goi pe Internet riscă dosar penal
Părinții care postează imagini cu propriii copii goi pe Internet riscă dosar penal

Este vară şi muta lume este în vacanţă, aşadar, dragi părinţi, aveţi grijă ce fotografii postaţi pe internet! Evitaţi să vă pozaţi copiii fără costum de baie, deoarece există riscul să intraţi în atenţia oamenilor legii.

Cât de profitabile sunt afacerile care s-au mutat pe reţelele de socializare.
Cât de profitabile sunt afacerile care s-au mutat pe reţelele de socializare. "Au crescut cu 50%"

Tot mai ocupați, oamenii vor să rezolve acum totul cu un singur click. Antreprenorii au căutat soluții, astfel că multe afaceri s-au mutat pe rețelele sociale.

O postare de Facebook a Ambasadei Rusiei la Bucureşti, dezaprobată de MAE
O postare de Facebook a Ambasadei Rusiei la Bucureşti, dezaprobată de MAE

Ministerul Afacerilor Externe dezaprobă prezentarea făcută de Ambasada Federaţiei Ruse în România pe pagina sa oficială de Facebook privind ultimatumul sovietic din 1940 şi evenimentele care i-au urmat.

Amendă uriașă pentru Facebook, în Italia. Scandalul de la care a pornit ancheta
Amendă uriașă pentru Facebook, în Italia. Scandalul de la care a pornit ancheta

Rețeaua de socializare Facebook a fost amendată, vineri, în Italia cu un milion de euro, pentru implicarea în scandalul Cambridge Analytica.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.