Potop în sudul Chinei. Zeci de mii de oameni au fost evacuați de urgență. Câte victime sunt până acum

×
Codul embed a fost copiat

Este potop în sudul Chinei, unde zeci de mii de oameni au fost evacuați din cauza puhoaielor. Cea mai prosperă şi mai populată provincie din țară este afectată de ploi, care au provocat importante alunecări de teren.

Cel mai recent bilanț îndică patru morți și cel puțin zece dispăruți.

De sus, un oraș cu aproape jumătate de milion de locuitori din provincia Guang-dong seamănă cu un uriaș lac. Echipele de salvare au acționat neobosit pentru a salva din mijlocul apelor aproape 38 de mii de persoane. Bărcile pneumatice i-au dus pe sinistrați în centre special unde vor aștepta retragerea apelor. Intr-un alt centru urban din aceeași regiune sunt alunecări de teren.

Wang Xu, Departamentul Provincial de Management al Urgențelor din Guangdong: „Am trimis un număr mare de salvatori, mașinării grele, precum excavatoare, dar și drone, buldozere și echipament de comunicații care să ajute în operațiunile de intervenție”.

Plouă fără oprire de joi în provincia Guangdong, în care trăiesc 127 de miloane de chinezi, dând naștere unor inundații cum apar doar o data la un secol.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe lângă precipitatii, grindina si vântul cu forta unui uragan au biciuit regiunea.

Râurile, căile navigabile şi rezervoarele din zona supranumita Delta Raului Perlelor, centrul industriei manufacturiere din China, au atins niveluri record si au inceput sa se reverse. Apele cu noroi au luat in stapanire atat asezarile cat si terenurile cultivate. Mai multe centrale electrice au fost avariate, iar scolile si-au suspendat cursurile. Pagubele sunt de nivelul milioanelor de dolari, întrucât mii de hectare de culturi au fost compromise.

Meteorologii chinezi au extins avertizările de furtună și ploi până diseară, în mai multe provincii din sudul Chinei. Alertele vizează inclusiv metropola Shen-zen, învecinată cu Hong Kong şi sediul a numeroase companii tehnologice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.