Povestea lui Ștefan Barabas, românul prins de FBI după 15 ani. Ce i-a injectat milionarei pe care a răpit-o

×
Codul embed a fost copiat

Căutat de FBI de 15 ani, un român periculos a fost prins acum în Budapesta. Ștefan Alexandru Barabas a fost implicat într-o acțiune demnă de film.

În 2007, împreună cu alți 3 români, a răpit o milionară din Statele Unite și i-a injectat o substanță, spunându-i că e un virus periculos. Apoi i-a cerut 8,5 milioane de dolari, pentru presupusul antidot. În final, după ce că n-a încasat niciun ban, s-a ales cu 10 ani de închisoare.

Bărbatul de 36 de ani capturat la Budapesta, s-a născut la Iași, și are dublă cetățenie, română și maghiară.

Biroul Federal de Investigații din Statele Unite a pus o recompensă de 10 mii de dolari, pentru informații utile în prinderea lui. Poliţia maghiară a anunțat acum că l-a reținut pe Barabas.

Monika Kesz-Varga, purtător de cuvânt Poliţia ungară: „Acţiunea a avut loc în urmă cu două zile. Trupele speciale l au prins pe bărbatul de 36 de ani în timp ce ieşea de la ştrand, şi l-au reţinut.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În aprilie 2012, Barabaș și doi complici au intrat în casa Annei Bass, în statul Connecticut. Femeia de 69 de ani, o fostă balerină, avea o avere de peste 200 de milioane de dolari, în urma căsătoriei cu un miliardar texan.

Barabas și complicii săi, dintre care unul era chiar majordomul milionarei, s-au ascuns într-un dulap. După ce angajații din casă au plecat, agresorii au ieșit, cu arme de foc și cuțite. Erau îmbracați în costume de luptători ninja și i-au atacat pe milionară și pe partenerul acesteia.

După ce i-au legat pe amândoi, le-au injectat o substanță albastră. Le-au spus că ar fi fost un virus periculos, care i-ar fi omorât în 24 de ore. În schimbul presupusului antidot salvator, românii au cerut 8,5 milioane de dolari.

Femeia a vrut să le dea 250 de mii de dolari, dar banca i-a refuzat tranzacția. În cel din urmă, românii au abandonat tot planul.

Diana Burlacu, procuror Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași: „S-au răzgândit, au sustras din garajul familiei respective o mașină, cu care au părăsit incinta reședinței respective.”

Cei de la FBI aveau să descopere apoi că substanţa injectată victimelor era un simplu colorant alimentar.

În urma atacului, românii au fost condamnați la închisoare. Cea mai dură pedeapsă a primit-o fostul majordom al milionarei, Emanuel Nicolescu- 20 de ani de detenție.

Un al patrulea suspect- fiul unui celebru acordeonist, Nicu Helerea, a primit patru ani de închisoare. În acţiunea ca-n filme, din 2007, el a jucat rolul șoferului.

Ștefan Barabas a fost singurul rămas în libertate, până acum. Cei de la FBI știau că bărbatul plecase din America în 2010. Apoi, a fost localizat în România, în martie 2012. Atunci, agenții Biroului Federal de Investigații au stat 12 ore la Iași și s-au întâlnit cu el. Dar pe atunci tânărul era doar suspect.

Ulterior, Barabas a plecat din România. Abia în urmă cu 3 ani, a fost condamnat la închisoare. Acum urmează să fie extrădat în Statele Unite pentru ispăşirea pedepsei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.