Praga, „invadată” de mașini din perioada comunistă. „Acum ori niciodată, avem ocazia să plecăm”

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de maşini de producţie comunistă au ocupat centrul oraşului Praga. Astfel a fost marcat un episod care a avut loc înainte de căderea comunismului în Europa.

Vara lui 1989 a fost deosebit de fierbinte, în special pentru turiştii est-germani care s-au refugiat cu sutele în ambasada Republicii Federale Germane din Praga pentru a cere azil politic. Dar plecarea spre Germania capitalistă nu era deloc uşoară pentru că graniţa era blocată. La sfârşitul lunii septembrie însă, frontieră a fost deschisă pentru ei.

Rolf Mahlke, fost refugiat est-german: „Pe 30 septembrie 1989 am urmărit - la fel ca mulţi alţi est-germani - discursul lui Hans-Dietrich Genscher (n.red. - ministrul de Externe al RFG) de la balconul ambasadei Germaniei Federale din Praga. Ne-am zis: „Acum ori niciodată, acum avem ocazia să plecăm.' Apoi ne-am împachetat lucrurile şi am plecat din Praga."

Acesta a fost unul dintre printre primele semnale că aşa-zisa Cortină de Fier dintre țările comuniste din est şi vestul Europei avea să cadă.

Christoph Israng, ambasadorul Germaniei în Cehia: „Acum treizeci de ani, Trabanturile şi toate celelalte maşini pe care le vedem aici au inundat oraşul, în special centrul Pragăi. Toţi oamenii din Praga erau conştienţi că se întâmplă ceva important - că refugiaţii încearcă să părăsească blocul comunist, că încearcă să ajungă în Vest, la libertate."

Citește și
Expoziție impresionantă de mașini de epocă la Paris
Expoziție impresionantă de mașini de epocă la Paris
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Exodul turiştilor est-germani a durat până pe 3 noiembrie, când autorităţile de la Praga au închis graniţa. Însă peste doar şase zile avea să cadă Zidul Berlinului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Parada maşinilor de epocă în Bucovina. Vedeta evenimentului a fost un Jaguar din 1950
Parada maşinilor de epocă în Bucovina. Vedeta evenimentului a fost un Jaguar din 1950

Pasionaţii maşinilor de epocă şi-au dat întâlnire în Bucovina. Parada a luat startul de la Fălticeni, cu vizite la cele mai importante mănăstiri din zonă, iar apoi s-a oprit la Câmpulung.

Expoziție impresionantă de mașini de epocă la Paris
Expoziție impresionantă de mașini de epocă la Paris

Una dintre cele mai mari adunări ale colecţionarilor de maşini de epocă are loc în aceste zile la Paris.

A fost descoperită una dintre cele mai mari așezări din Epoca de Piatră. Are 9.000 de ani
A fost descoperită una dintre cele mai mari așezări din Epoca de Piatră. Are 9.000 de ani

O așezare din perioada neolitică a fost descoperit de arheologi în apropiere de Israel. Aceasta are o vechime de 9.000 de ani și este cea mai mare descoperită până acum în această țară.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.