Premierul Slovaciei, Eduard Heger, și-a anunțat demisia. Mai mulți miniștri au renunțat și ei la funcții

Eduard Heger
Getty

Premierul Slovaciei, Eduard Heger, a anunţat duminică, 7 mai, că i-a cerut preşedintei Zuzana Caputova să-l elibereze din funcţie, informează Reuters, citată de Agerpres.

Anunţul vine după ce demisiile mai multor miniştri au fragilizat cabinetul care acţionează din postura de executiv interimar, înaintea alegerilor din luna septembrie.

Eduard Heger urmează să aibă o întrevedere cu preşedinta Zuzana Caputova, ale cărei prerogative includ numirea unui nou prim-ministru.

Vineri, ministrul de Externe slovac, Rastislav Kacer, i-a cerut lui Caputova să-l elibereze din funcţie. După cum a relatat EFE cu acel prilej, Kacer nu îşi prezentase oficial cererea de demisie, deoarece se afla în turneu în afara ţării. Un purtător de cuvânt al preşedinţiei slovace a confirmat însă, vineri, că biroul prezidenţial a primit o cerere de demisie scanată.

Şi titularul Agriculturii, Samuel Vlcan, şi-a anunţat intenţia de a demisiona şi se aşteaptă ca preşedinta Caputova să-i accepte demisia săptămâna viitoare.

Citește și
Cereale Ucraina
Slovacia suspendă importurile de cereale şi alte produse din Ucraina
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Anterior, în decembrie 2022, ministrul Finanţelor, conservatorul Igor Matovic, fost şef al guvernului, şi-a anunţat demisia.

Date fiind tensiunile şi instabilitatea în creştere la vârful puterii în Slovacia, ţară central-europeană cu 5,5 milioane de locuitori, nu este exclus ca alegerile legislative, prevăzute pentru 30 septembrie, să fie devansate, mai scrie EFE.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Slovacia, dată în judecată de Comisia Europeană pentru discriminarea copiilor romi
Slovacia, dată în judecată de Comisia Europeană pentru discriminarea copiilor romi

Comisia Europeană a anunţat miercuri începerea unei acţiuni în justiţie împotriva Slovaciei în legătură cu eşecul acesteia de a lua măsuri împotriva segregării copiilor romi în şcoli.

 

Slovacia suspendă importurile de cereale şi alte produse din Ucraina
Slovacia suspendă importurile de cereale şi alte produse din Ucraina

Slovacia va suspenda temporar importurile de cereale şi de alte produse selectate din Ucraina, a transmis luni guvernul de la Bratislava, informează Reuters şi TASR, conform Agerpres.

Slovacia a efectuat prima livrare de obuziere în Ucraina
Slovacia a efectuat prima livrare de obuziere în Ucraina

Slovacia a efectuat livrarea a opt obuziere Zuzana 2 comandate de Ucraina anul trecut, a anunţat luni Ministerul slovac al Apărării, relatează dpa.

Slovacia: Un pacient a rămas fără vedere după ce medicii i-au scos din greşeală ochiul sănătos
Slovacia: Un pacient a rămas fără vedere după ce medicii i-au scos din greşeală ochiul sănătos

Un pacient a rămas fără vedere după ce ochiul sănătos i-a fost îndepărtat greşit în locul celui bolnav, în timpul unei intervenţii chirurgicale efectuată la unul dintre cele mai mari spitale din Slovacia, a relatat miercuri agenţia TARS, informează DPA.

Slovacia va solicita o scutire de la embargoul UE asupra importurilor de petrol din Rusia
Slovacia va solicita o scutire de la embargoul UE asupra importurilor de petrol din Rusia

Slovacia va solicita o scutire de la orice embargo impus asupra petrolului rus agreat de Uniunea Europeană în următorul său pachet de sancţiuni aplicat Moscovei.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.