Președintele din Honduras, acuzat că a primit bani de la "El Chapo". Ce a făcut fratele lui

Juan Orlando Hernandez
Getty

Preşedintele Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, ar fi primit milioane de dolari de la traficanţi de droguri, inclusiv de la Joaquin Guzman "El Chapo", susţine procuratura din New York, relatează joi Reuters şi AFP.

Procurorul adjunct Jason Richman a afirmat miercuri, în deschiderea procesului în care fratele mai mic al preşedintelui Hernandez, Juan Antonio 'Tony' Hernandez, este acuzat de trafic de cocaină în Statele Unite, că acesta ar fi primit de la "El Chapo" suma de milion de dolari, "pentru fratele său" (preşedintele).

Procurorul american susține că Juan Antonio 'Tony' Hernandez a putut să-și conducă organizația de trafic de droguri, știindu-se sub protecția fratelui său, actualul șef de stat.

“Primari, congresmani, generali, șefi de poliție, toți l-au apărat pe acuzat. Toți i-au protejat organizația. Toți au fost cumpărați cu banii murdari din traficul de droguri. Și, cel mai important, acuzatul a fost protejat de și avea acces la fratele lui, actualul președinte al Hondurasului, un om care a primit, la rândul lui, mită de milioane de dolari”, a susținut Jason Richman, în deschiderea procesului, scrie nytimes.com.

Juan Orlando Hernandez: Acuzațiile sunt absurde

 

Citește și
el chapo
El Chapo a făcut apel la condamnarea sa pe viață. Cât ar putea dura procesul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Juan Orlando Hernandez a calificat pe Twitter aceste acuzaţii ca fiind "100% false, absurde şi ridicole" şi "mai neserioase decât Alice în ţara minunilor", scrie Agerpres.

Un document al acuzării făcut public în august a indicat că un narcotraficant din Honduras, al cărui nume nu a fost menţionat, a contribuit cu 1,5 milioane de dolari la campania prezidenţială a lui Juan Orlando Hernandez, în 2013, cea mai mare parte a acestor bani ajungând la politicieni locali pentru a-i convinge să susţină candidatura celui care atunci era preşedintele parlamentului din ţara sud-americană, scrie Agerpres.

Juan Orlando Hernandez, reales în 2017, a denunţat în discursul rostit la Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie "o campanie de denigrare dusă de traficanţi de droguri, bande, indivizi corupţi, asasini şi chiar politicieni".

Preşedintele Hondurasului este un partener privilegiat al preşedintelui american Donald Trump, care a încheiat cu el săptămâna trecută un acord de cooperare în privinţa cererilor de azil, cu scopul de a limita imigraţia clandestină.

Serviciile procurorului federal din Manhattan, Geoffrey Berman, vor să demonstreze în procesul deschis miercuri că şi predecesorul lui Hernandez, Porfirio Lobo (2010-2014), ar fi beneficiat de sprijin financiar din partea narcotraficanţilor.

Tony Hernandez, fost deputat în vârstă de 41 de ani, a fost arestat pe aeroportul din Miami în noiembrie 2018 şi inculpat pentru trafic de droguri, posesie de arme de foc şi mărturie falsă. Guvernul american afirmă că fratele preşedintelui din Honduras a fost implicat cel puţin din 2004 în traficul de narcotice şi a participat timp de peste 10 ani la distribuirea de cocaină. Procurorii newyorkezi îl acuză de asemenea de implicare în cel puţin două asasinate între bande rivale, între 2011 şi 2013.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
"Rechinul", românul cu legături cu El Chapo, acuză procurorii. "Teroare şi coşmar"

Florian Tudor, poreclit „Rechinul”, s-a plâns presei mexicane de abuzurile la care este supus de justiţia din statul din America Centrală.

El Chapo a făcut apel la condamnarea sa pe viață. Cât ar putea dura procesul
El Chapo a făcut apel la condamnarea sa pe viață. Cât ar putea dura procesul

Narcotraficantul mexican Joaquin Guzman, cunoscut ca "El Chapo", condamnat săptămâna trecută la închisoare pe viaţă de un tribunal federal din SUA, a făcut apel la decizia justiţiei americane.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.