Preşedintele sârb acuză "o parte a comunităţii internaţionale" că sprijină Kosovo în "brutala curăţire etnică"

Kosovo, Serbia, NATO, KFOR
Agerpres

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a acuzat luni o "parte a comunităţii internaţionale" că sprijină Kosovo în "brutala curăţire etnică" împotriva etnicilor sârbi, relatează agenţia EFE.

"L-am informat pe (ambasadorul rus) Bocan-Harcenko asupra faptului că în Kosovo se realizează o brutală curăţire etnică organizată de (premierul kosovar) Albin Kurti cu sprijinul unei părţi a comunităţii internaţionale", a scris Vucic pe Instagram după întâlnirea cu diplomatul rus.

Preşedintele sârb a descris discuţia cu acesta din urmă drept "foarte importantă" şi i-a mulţumit pentru că a ascultat "solicitările părţii sârbe", fără a detalia.

În acest timp, poliţia kosovară investighează incidentul armat pe care l-a avut duminică cu un grup de indivizi înarmaţi format aparent din sârbo-kosovari şi/sau sârbi, care s-au baricadat într-o mănăstire ortodoxă sârbă din satul kosovar Banjska. Trei persoane din acest grup şi un poliţist kosovar au murit în luptele în urma cărora poliţia kosovară a preluat controlul asupra mănăstirii.

Premierul kosovar Albin Kurti a acuzat imediat Belgradul că a sprijinit acest grup de "terorişti", despre care a mai spus că era format din circa 30 de persoane. Vucic a respins aceste acuzaţii şi a pus incidentul pe seama oprimării membrilor minorităţii sârbe din Kosovo, preşedintele sârb acuzând totodată misiunea internaţională KFOR de pasivitate în faţa acestui incident.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reacţionând faţă de incidentul armat din Kosovo, Comisia Europeană a avertizat luni Serbia că, aşa cum a procedat cu Kosovo, aplicându-i măsuri restrictive din cauza eforturilor insuficiente ale guvernului de la Pristina pentru a diminua tensiunile cu Belgradul, la fel ar putea proceda şi cu acesta din urmă în cazul în care consideră că există motive.

Tensiunile între Belgrad şi Pristina au crescut în luna mai, odată cu alegerile locale boicotate de sârbi în patru municipalităţi majoritar sârbe din nordul Kosovo, alegeri câştigate prin urmare de candidaţii albanezi. De atunci, Bruxellesul şi Washingtonul le-au cerut celor două părţi să organizeze din nou alegeri, dar lipsa progreselor în negocierile de normalizare a relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina a determinat Bruxellesul să adopte sancţiuni împotriva Kosovo.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.