Prigojin și-ar fi prevestit moartea: „Nu voi minţi. Avionul se va dezintegra în aer”

evgheni prigojin
Profimedia

Un fragment dintr-un interviu mai vechi stârneşte fantezii în legătură cu moartea lui Evgheni Prigojin, liderul Grupului Wagner.

Un clip de 40 de secunde dintr-un interviu mai vechi în care liderul mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin declara că ar prefera să fie ucis decât să îşi mintă ţara şi menţiona un avion care se dezintegrează pe cer, a dezlănţuit duminică un val de teorii pe internet despre presupusa sa moarte, informează Reuters.

Autoritatea aviatică a Rusiei a declarat că şeful grupului Wagner se afla în avionul privat care s-a prăbuşit la nord-vest de Moscova miercuri, la exact două luni după ce a Evgheni Prigojin a condus o revoltă eşuată împotriva conducerii militare ruse. Kremlinul a spus că insinuările occidentale conform cărora Prigojin a fost ucis din ordinul sale sunt o "minciună absolută".

În clipul preluat dintr-un interviu cu bloggerul militar Semion Pegov, publicat iniţial pe 29 aprilie, Prigojin afirma că Rusia este în pragul dezastrului deoarece conducerea militară îi îndepărtează treptat pe cei care spun adevărul şi refuză să linguşească conducerea superioară.

"Astăzi am ajuns la punctul de fierbere", a spus el în clipul publicat pe Gray Zone, canalul Telegram al grupului Wagner."De ce vorbesc atât de sincer? Pentru că nu am dreptul să mint în faţa celor care vor trăi în această ţară. Acum ei sunt minţiţi. Mai bine mă omori". Şi a adăugat:"Dar nu voi minţi, trebuie să spun sincer că Rusia este în pragul dezastrului. Şi dacă aceste rotiţe nu sunt reglate astăzi, atunci avionul se va dezintegra în aer".

Citește și
Avion
A apărut o nouă înregistrare video cu prăbușirea avionului lui Prigojin în Rusia. Ce au surprins localnicii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prigojin, considerat chiar și erou

Sute de comentarii au fost postate pe Gray Zone în câteva ore.

"Aşadar ştia", a scris în primul răspuns un utilizator Telegram al cărui nume se traduce prin "avanpost".

Unele postări au speculat în legătură cu faptul că Prigojin trăieşte. Alţii şi-au imaginat ce grozav ar fi dacă, de fapt, Evgheni Prigojin şi Serghei Surovikin, fostul comandant al operaţiunilor de război revocat din funcţia de şef al forţelor aeriene în ziua accidentului aerian, "stau în Jamaica, beau pina colada şi trag un fum dintr-un joint uriaş".

Alte postări au arătat cu degetul spre Kremlin, într-un comentariu afirmându-se că prăbuşirea avionului a fost opera preşedintelui Vladimir Putin şi că "trebuie să fii o amibă ca să nu înţelegi asta".

Unele comentarii au dat vina pe Franţa, iar altele pe Ucraina. Într-o postare se spunea că Ucraina l-a ucis pe Prigojin din ordinul serviciilor speciale ale SUA "şi al anglo-saxonilor" şi adăuga că "este supărător pentru noi să pierdem un astfel de erou", afirmaţie la care cineva a răspuns cu trei emoji-uri râs cu lacrimi, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia încearcă să acopere urmele accidentului aviatic în care a fost implicat Prigojin
Rusia încearcă să acopere urmele accidentului aviatic în care a fost implicat Prigojin

Ucrainenii anunță că ar fi străpuns cea mai dificilă linie de apărare rusă din regiunea sudică Zaporojie. Prin urmare, ar putea avansa mai ușor către Mariupol și Melitopol.  

A apărut o nouă înregistrare video cu prăbușirea avionului lui Prigojin în Rusia. Ce au surprins localnicii
A apărut o nouă înregistrare video cu prăbușirea avionului lui Prigojin în Rusia. Ce au surprins localnicii

Un nou filmuleț cu momentul prăbușirii aeronavei lui Evgheni Prigojin a fost publicat pe platforma Telegram.

Mister total în cazul morții lui Prigojin. „Fratele” lui Putin surprinde: „Nu pot spune cine a făcut-o”
Mister total în cazul morții lui Prigojin. „Fratele” lui Putin surprinde: „Nu pot spune cine a făcut-o”

„Insinuările că Rusia a dat ordin să fie ucis Evgheni Prigojin sunt minciuni”, transmite Kremlinul, prin purtătorul său de cuvânt.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.