Procesul lui Donald Trump la New York. Nici o condamnare penală, nici o pedeapsă cu închisoarea nu i-ar afecta eligibilitatea

donald trump
Getty

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, este judecat începând de luni la New York pentru acuzaţia că a acoperit ilegal o plată în schimbul tăcerii către o vedetă porno.

Reuters explică ce se va întâmpla dacă juriul îl va condamna pe fostul preşedinte american şi dacă judecătorul va impune o sentinţă înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie.

VA MERGE TRUMP LA ÎNCHISOARE?

Nu se ştie încă ce sentinţă, dacă este cazul, ar putea impune judecătorul, dacă Trump este condamnat.

Procurorii l-au acuzat pe Trump, care a pledat nevinovat, pentru 34 de capete de acuzare de falsificare a registrelor fiscale. Pedeapsa maximă pentru această acuzaţie este de 12-16 luni până la patru ani de închisoare, dar în cazurile care implică pedeapsa cu închisoarea, inculpaţii sunt de obicei condamnaţi la un an sau mai puţin. Însă Trump ar fi la prima abatere pentru o infracţiune fără violenţă şi este rar ca persoanele fără antecedente penale care sunt acuzate doar de falsificarea evidenţelor contabile să fie condamnate la închisoare în New York. Pedepse precum amenzi sau eliberare condiţionată sunt mai frecvente.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În cazul în care este pedepsit cu mai mult decât o amendă, Trump ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau supus unor restricţii de circulaţie mai degrabă decât să fie încarcerat.

În calitate de fost preşedinte, el beneficiază de paza Secret Service pe viaţă, iar logistica menţinerii sale în siguranţă în spatele gratiilor ar putea fi complicată.

Trump ar putea fi, de asemenea, eliberat pe cauţiune, în timp ce face apel la condamnare.

AR PUTEA TRUMP SĂ MAI FIE PREŞEDINTE DACĂ AR FI CONDAMNAT?

Da. Constituţia SUA prevede doar ca preşedinţii să aibă cel puţin 35 de ani şi să fie cetăţeni americani care au locuit în ţară timp de 14 ani.

Nici o condamnare penală, nici o pedeapsă cu închisoarea nu ar afecta eligibilitatea lui Trump pentru funcţie.

Teoretic, dacă ar câştiga alegerile după ce a fost condamnat, el ar putea depune jurământul din închisoare - din penitenciar sau de la domiciliu.

Nu ar putea să se autograţieze în cazul banilor tăinuiţi, deoarece este acuzat de infracţiuni de stat şi nu federale, iar puterea de graţiere prezidenţială se aplică doar celor din urmă.

CARE ESTE IMPACTUL UNEI CONDAMNĂRI ASUPRA ALEGERILOR?

Trump a folosit cele patru cazuri penale împotriva sa în avantajul strângerii de fonduri, susţinând că fac parte dintr-o conspiraţie politică. Documentele financiare ale campaniei sale de anul trecut au arătat creşteri ale donaţiilor în urma acuzaţiilor care i se aduc.

Însă doar jumătate dintre republicani, într-un sondaj Reuters/Ipsos din februarie, au declarat că ar vota pentru Trump dacă un juriu l-ar condamna.

Un sondaj Reuters/Ipsos din această lună a constatat că o majoritate fermă a alegătorilor consideră că acuzaţiile penale de la New York împotriva lui Trump sunt grave. Aproximativ un sfert dintre respondenţii republicani la sondajul din aprilie au declarat că nu l-ar vota pe Trump dacă acesta ar fi condamnat de un juriu pentru o infracţiune gravă.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CELELALTE CAZURI?

Trump a fost acuzat în Georgia şi Washington pentru eforturile sale de a inversa pierderea alegerilor din 2020 în faţa democratului Joe Biden şi în Florida pentru gestionarea documentelor clasificate la plecarea din funcţie.

Nu este clar dacă vreunul dintre aceste cazuri va ajunge la proces înainte de alegerile din 5 noiembrie.

Deoarece cazurile din Washington şi Florida au fost intentate la o instanţă federală, Trump ar putea să le pună capăt dacă va câştiga alegerile prin numirea unui procuror general care le-ar putea respinge. De asemenea, el ar putea, eventual, să se graţieze singur.

Cazurile din Georgia şi New York au fost intentate în instanţe de stat, astfel că Trump nu ar putea nici să se graţieze singur, nici să pună capăt cazurilor prin demiterea procurorilor care le-au intentat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un român de 26 de ani, împușcat și ucis de polițiști în Viena, după ce i-a atacat cu un topor. Mai devreme își omorâse iubita
Un român de 26 de ani, împușcat și ucis de polițiști în Viena, după ce i-a atacat cu un topor. Mai devreme își omorâse iubita

Un român de 26 de ani, suspectat de uciderea iubitei lui, a fost împușcat mortal de polițiștii din Viena care încercau să-l aresteze.

Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.