Proteste masive în Polonia, după ce dreptul la avort a fost limitat aproape complet. VIDEO

Proteste masive în Polonia, după ce dreptul la avort a fost limitat aproape complet. VIDEO
AFP

Mai multe mii de polonezi au ieşit din nou vineri seară pe străzile capitalei Varşovia pentru a-şi exprima furia, ca urmare a intrării în vigoare a unei controversate decizii a justiţiei care interzice practic avortul, notează AFP.

Adunări similare au avut loc şi în alte oraşe ale Poloniei, pentru a treia noapte consecutiv după publicarea unei decizii a Tribunalului Constituţional în Monitorul Oficial, miercuri.

Conform dorinţei coaliţiei de dreapta ultra-catolică la putere, această decizie scoate în afara legii avorturile realizate din cauza unor probleme congenitale ireversibile. Este interzisă, astfel, orice întrerupere voluntară a sarcinii, cu excepţia cazurilor de viol sau incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

"Corpul meu, alegerea mea!", "Gândesc, simt, decid", "Revoluţia, ea are un uter", "Aveţi sânge pe mâini", se putea citi pe pancartele manifestanţilor la Varşovia, unde câteva mii de persoane au răspuns la apelul organizaţiei 'Greva Femeilor', principala mişcare la originea protestelor, potrivit unor corespondenţi ai agenţiei France Presse.

Numeroşi protestatari au purtat măşti având desenat un fulger roşu, simbolul militanţilor pro-avort. Apelurile la "avort la cerere" şi avertismentele către guvern care va fi "abolit de femei" au răsunat în zgomote de tobă şi de petarde fumigene.

Citește și
politie polonia
Explozie la cea mai mare fabrică de explozivi din Polonia. O persoană a murit
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Unii au purtat fulare verzi în jurul gâtului, simbolul militanţilor pentru dreptul la avort în Argentina, care au reuşit să obţină luna trecută legalizarea avortului în ţara lor.

La Varşovia, manifestaţia s-a încheiat, fără incidente majore, în faţa casei lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS) aflat la putere, protejată de un important dispozitiv de poliţie. După un "festival al libertăţii" compus din cântece, dansuri şi sloganuri, organizatorii i-au îndemnat pe protestatari să se întoarcă acasă.

Protestele ar urma să fie suspendate pe durata weekendului, pentru a nu interfera cu versiunea poloneză a teletonului anual.

Cu o zi înainte, poliţia a arestat mai multe persoane care au încercat să intre în clădirea Curţii Constituţionale.

Polonia, ţară predominant catolică, are una dintre cele mai restrictive legi privind avortul din Europa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Revolte împotriva carantinei, în mai multe țări din Europa. ”Este vorba despre violență criminală”
Revolte împotriva carantinei, în mai multe țări din Europa. ”Este vorba despre violență criminală”

Premierul olandez Mark Rutte condamnă vehement violenţele petrecute la sfârșitul săptămânii, când zeci de manifestanţi au atacat poliţia şi au incendiat un centru de testare Covid, în semn de protest faţă de interdicţia de circulaţie pe timp de noapte.

Explozie la cea mai mare fabrică de explozivi din Polonia. O persoană a murit
Explozie la cea mai mare fabrică de explozivi din Polonia. O persoană a murit

O explozie la o fabrică de explozivi din Polonia a ucis un angajat şi a rănit grav un altul, informează joi agenţia de presă poloneză PAP, preluată de dpa.

Un clopot de biserică din 1555 va fi returnat Poloniei, după ce a fost furat de naziști
Un clopot de biserică din 1555 va fi returnat Poloniei, după ce a fost furat de naziști

Un clopot de biserică furat de naziști va fi returnat Poloniei după 77 de ani.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.