Putin amenință Polonia: "Teritoriile lor vestice sunt un cadou al lui Stalin. Noi le vom reaminti"

vladimir putin
AFP

Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, vineri, în cadrul unei întâlniri cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, că Polonia intenţionează să ocupe o parte din Ucraina, relatează The Guardian, care citează BBC Rusia.

"În ceea ce-i priveşte pe liderii polonezi, probabil că se aşteaptă să formeze un fel de coaliţie sub umbrela NATO şi să intervină direct în conflictul din Ucraina, pentru ca apoi să smulgă o bucată mai grasă pentru ei, pentru a-şi recâştiga, aşa cum cred ei, teritoriile lor istorice din Ucraina de astăzi, în vestul ţării", a afirmat Putin.

„Teritoriile vestice ale Poloniei de astăzi sunt un cadou al lui Stalin pentru polonezi, au uitat oare prietenii noştri de la Varşovia acest lucru? Noi le vom reaminti”, a adăugat Putin.

"Există acum o dorinţă evidentă a Poloniei de a invada partea de vest a Ucrainei. Acesta este motivul pentru care Ucraina nu este invitată în NATO", a declarat săptămâna trecută şi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un interviu pentru Al-Jazeera, potrivit News.ro.

Moscova a mai invocat anterior ideea unor "cadouri" teritoriale din partea autorităţilor sovietice, pentru a justifica anexarea Crimeei de către Rusia, menţionează The Guardian.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Putin promite să apere Belarusul cu toate mijloacele

Polonia, unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Ucrainei, a furnizat arme Kievului şi a primit refugiaţi, dar nu s-a arătat interesată să trimită trupe în Ucraina - în ciuda afirmaţiilor contrare ale lui Putin.

În schimb, Polonia şi-a întărit apărarea la graniţa cu Belarusul, ţară aliată a Rusiei, unde s-au deplasat luptătorii din forţa de mercenari Wagner după revolta eşuată din Rusia. Teritoriul belarus - care se învecinează cu Ucraina, dar şi cu Polonia şi Lituania, ţări membre ale UE şi NATO - a servit drept rampă de lansare pentru ofensiva rusă din Ucraina.

Joi, Belarusul a declarat că mercenarii Wagner au început să antreneze forţele speciale belaruse într-un poligon militar aflat la doar câţiva kilometri de graniţa cu Polonia.

Pe de altă parte, Putin a avertizat că Moscova va folosi "toate mijloacele pe care le are la dispoziţie" pentru a proteja Belarusul în cazul unui atac. "Dezlănţuirea unei agresiuni împotriva Belarusului va însemna o agresiune împotriva Federaţiei Ruse", a declarat Putin, în condiţiile în care Rusia a început luna trecută să transfere focoase nucleare tactice în Belarus.

Putin a declarat că au existat rapoarte de presă despre planuri pentru o unitate polono-lituaniană care să fie folosită pentru operaţiuni în vestul Ucrainei, pentru a ocupa teritoriul de acolo. "Este binecunoscut faptul că ei visează, de asemenea, la pământurile din Belarus", a adăugat el. "Dar în ceea ce priveşte Belarusul, acesta face parte din statul unional (cu Rusia). Declanşarea unei agresiuni împotriva Belarusului va însemna o agresiune împotriva Federaţiei Ruse", a spus Putin. "Vom răspunde la acest lucru cu toate mijloacele de care dispunem", a adăugat el.

Putin: Contraofensiva ucraineană nu produce rezultate

Putin a mai spus la şedinţa Consiliului rus de Securitate că Occidentul alimentează "flăcările războiului" prin susţinerea Ucrainei în conflictul cu Rusia şi că armele occidentale furnizate Ucrainei "ard bine" pe câmpul de luptă.

În ceea ce privește contraofensiva Kievului, lansată pentru a împinge alunga trupele ruseşti de ocupaţie din sudul şi estul Ucrainei, Putin a afirmat că eşuează, în ciuda sprijinului militar şi financiar din partea ţărilor occidentale.

"În orice caz, nu există încă rezultate" ale contraofensivei, a declarat Putin în remarci transmise la televiziune. "Nici resursele colosale care au fost pompate în regimul de la Kiev, nici livrările de arme, tancuri, artilerie, vehicule blindate şi rachete occidentale nu ajută", a spus liderul de la Kremlin.

Săptămâna trecută, The New York Times a calculat, citând oficiali americani şi europeni, că în primele două săptămâni ale contraofensivei ucrainene "până la 20% din armamentul trimis pe câmpul de luptă a fost avariat sau distrus", deşi "rata surprinzătoare a pierderilor a scăzut la 10% în săptămânile care au urmat".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.