Putin avertizează Occidentul că un conflict Rusia-NATO ar fi doar la un pas de al treilea război mondial

×
Codul embed a fost copiat

Vladimir Putin a avertizat luni Occidentul că un conflict direct între Rusia şi NATO condusă de SUA ar însemna că planeta se află la un pas de cel de-al treilea război mondial, dar a declarat că mai nimeni nu îşi doreşte un astfel de scenariu.

Războiul din Ucraina a declanşat cea mai profundă criză în relaţiile Moscovei cu Occidentul de la Criza rachetelor din Cuba din 1962. Putin a avertizat deseori asupra riscurilor unui război nuclear, dar spune că nu a simţit niciodată nevoia de a folosi arme nucleare în Ucraina, relatează News.ro, citat de Reuters.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luna trecută că nu poate exclude trimiterea de trupe terestre în Ucraina în viitor, multe ţări occidentale distanţându-se de acest lucru, în timp ce altele, în special din Europa de Est, şi-au exprimat sprijinul.

Întrebat de Reuters despre remarcile lui Macron şi despre riscurile şi posibilitatea unui conflict între Rusia şi NATO, Putin a răspuns ironic: "totul este posibil în lumea modernă".

"Este clar pentru toată lumea că acest lucru va fi la un pas de un al treilea război mondial. Cred că mai nimeni nu este interesat să fie aşa", a declarat Putin după ce a obţinut la alegeri cea mai mare victorie din istoria Rusiei post-sovietice.

Citește și
dmitri medvedev
Dmitri Medvedev îl felicită pe Vladimir Putin „pentru victoria sa strălucitoare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Putin a adăugat, totuşi, că personalul militar al NATO este deja prezent în Ucraina, spunând că Rusia a sesizat că pe câmpul de luptă se vorbeşte atât engleza, cât şi franceza.

"Nu este nimic bun în asta, în primul rând pentru ei, pentru că mor acolo şi în număr mare", a spus el.

Înaintea alegerilor din 15-17 martie din Rusia, Ucraina a intensificat atacurile împotriva Rusiei, bombardând regiunile de frontieră şi chiar a folosit mijloace indirecte pentru a încerca să străpungă graniţele Rusiei.

Întrebat dacă apreciază că este necesar să cucerească regiunea ucraineană Harkov, Putin a spus că, dacă atacurile vor continua, Rusia va crea o zonă tampon din mai mult teritoriu ucrainean pentru a apăra teritoriul rusesc.

"Nu exclud ca, ţinând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim forţaţi la un moment dat, când vom considera oportun, să creăm o anumită "zonă sanitară" în teritoriile aflate astăzi sub regimul de la Kiev", a declarat Putin.

El a refuzat să dea mai multe detalii, dar a spus că o astfel de zonă ar trebui să fie suficient de mare pentru a împiedica armamentul de fabricaţie străină să ajungă pe teritoriul rusesc.

Putin a declarat că îşi doreşte ca Macron să nu mai caute să agraveze războiul din Ucraina, ci să joace un rol în găsirea păcii: "Se pare că Franţa ar putea juca un rol. Încă nu este totul pierdut".

"Am spus-o de nenumărate ori şi o voi spune din nou. Suntem pentru discuţii de pace, dar nu doar pentru că inamicul rămâne fără gloanţe", a spus Putin.

"Dacă ei vor cu adevărat, în mod serios, să construiască relaţii paşnice, de bună vecinătate între cele două state pe termen lung, şi nu pur şi simplu să ia o pauză pentru reînarmare timp de 1,5-2 ani."

Putin a respins criticile SUA şi ale Occidentului privind alegerile, despre care Casa Albă a spus că nu au fost libere şi corecte, afirmând că alegerile din SUA nu au fost democratice şi criticând utilizarea puterii de stat împotriva lui Donald Trump.

"Întreaga lume râde de ceea ce se întâmplă acolo", a spus Putin despre Statele Unite. "Este pur şi simplu o catastrofă - nu este democraţie - ce naiba este asta?"

Rușii au votat cum le-au ordonat soldații înarmați

Ucrainenii din teritoriile ocupate de armata rusă au fost forțați să voteze la alegerile prezidențiale rusești sub supravegherea unor soldați mascați, bine înarmați, care însoțesc funcționarii electorali mergând din casă în casă, notează Washington Post.

Alegerile, chiar și pentru alegătorii legitimi din Rusia, nu oferă o alegere cu adevărat democratică, Kremlinul blocând candidații adevărați ai opoziției de la vot, controlând acoperirea mediatică și, potrivit criticilor, falsificând rezultatele.

Modificările constituționale puse la cale de Putin în 2020 îi permit să guverneze potențial până în 2036, dar se înțelege în general că el va rămâne la conducere atât timp cât dorește.

Votul forțat face parte dintr-un proces mai amplu de rusificare în regiunile ocupate, care include schimbări forțate ale programelor școlare, torturarea, întemnițarea și expulzarea personalităților pro-Kyiv, instalarea unor administrații marionetă ale Kremlinului și solicitarea ca ucrainenii să semneze pentru pașapoarte rusești pentru a putea funcționa în viața de zi cu zi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cinismul lui Putin. În discursul de după câștigarea alegerilor îl amintește pentru prima dată pe Navalnîi VIDEO
Cinismul lui Putin. În discursul de după câștigarea alegerilor îl amintește pentru prima dată pe Navalnîi VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a mulţumit ruşilor pentru votul la alegerile prezidenţiale pe care le-a câştigat cu majoritate de voturi, conform rezultatelor preliminare. Dictatorul a făcut și prima referire la Navalnîi de după moartea acestuia.  

Dmitri Medvedev îl felicită pe Vladimir Putin „pentru victoria sa strălucitoare”
Dmitri Medvedev îl felicită pe Vladimir Putin „pentru victoria sa strălucitoare”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a salutat duminică "victoria strălucitoare" a lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale din Rusia.

Reacția lui Zelenski după realegerea lui Putin cu aproape 90%: ”Este beat de putere”. Ce spune Casa Albă
Reacția lui Zelenski după realegerea lui Putin cu aproape 90%: ”Este beat de putere”. Ce spune Casa Albă

”Putin este beat de putere” și ”vrea să conducă etern”, a declarat Volodimir Zelenski după realegerea cu aproape 90% a dictatorului drept președinte al Rusiei. La rândul său, Casa Albă spune că alegerile ”nu au fost nici libere, nici corecte”.

Exit-poll „surpriză”: Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută
Exit-poll „surpriză”: Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia cu 87,97 la sută, conform primelor rezultate oficiale, citate de Reuters.

Pîrvulescu: ”Poporul rus este îngrozit de frică, dar tiranul Putin va dispare”. Care este cel mai mare rău făcut Rusiei
Pîrvulescu: ”Poporul rus este îngrozit de frică, dar tiranul Putin va dispare”. Care este cel mai mare rău făcut Rusiei

Despre efectele mișcării „Amiaza fără Putin”, care a scos din case mii de ruși din întreaga lume, aflăm mai multe de la Cosmin Stan și invitatul său, politologul Cristian Pîrvulescu.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.