Putin și-a felicitat trupele ruse pentru „eliberarea” regiunii Luhansk. Armata ucraineană își retrage soldații din Lisiceansk

×
Codul embed a fost copiat

Vladimir Putin a declarat victoria în Luhansk și a felicitat trupele ruse pentru ceea ce a numit "eliberarea" regiunii din estul Ucrainei.

După ce au cucerit Lîsîceansk, ultimul bastion al ucrainenilor din Luhansk, forțele ruse își concentrează ofensiva asupra regiunii învecinate, Donețk. „Trupele implicate în operațiune ar trebui să se odihnească, restul trebuie să continue lupta”, a spus Putin. Pe de altă parte, premierul ucrainean a explicat că țara lui are nevoie de 750 de miliarde de dolari pentru reconstrucție după război. Un plan în acest sens se discută la o conferință internațională în Elveția.

Armata ucraineană își retrage trupele din Lisiceansk

Armata ucraineană a anunțat duminică seară că-și retrage trupele din Lîsîceansk, oraș-cheie din Luhansk, în estul Ucrainei, supus, de mai multe săptămâni, unui asalt înverșunat al forțelor ruse. „Inamicul putea distruge orașul de la distanță, cu superioritatea netă a armamentului pe care îl are”, a explicat guvernatorul regiunii.

Guvernator Luhansk: Luptătorii noștri și-ar fi sacrificat viețile degeaba. De aceea s-a luat decizia finală de retragere. Nu a fost încercuire, însă toate drumurile erau sub bombardamente puternice. Să sperăm că am reușit o retragere ordonată și am reușit să evacuăm toți răniții. Am recuperat tot echipamentul militar, așa că, din această perspectivă, retragerea a fost bine organizată.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu: În total, în cursul operațiunilor ofensive active am preluat controlul unui teritoriu de 670 kilometri pătrați. Pierderile total ale Forțelor armate ucrainene se ridică la 5.469 persoane.

Citește și
vladimir putin generali
Putin ordonă o continuare a ofensivei în Ucraina, după cucerirea regiunii Lugansk
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Vladimir Putin: Unitățile care au luat parte la ostilitățile active și au avut succes, victorie în regiunea Luhansk, desigur, ar trebui să treacă la refacere, pentru a-și îmbunătăți capaciatea viitoare de luptă. Însă, celelalte formațiuni militare trebuie să-și îndeplinească în continuare misiunile, în conformitate cu planurile anterior aprobate. Și, sper că totul va decurge într-o singură direcție, așa cum a fost până acum în Luhansk.

Imagini de propaganda difuzate de luptătorii ceceni arată câțiva localnici care, chipurile, întâmpină cu flori și urale fortele invadatoare.

La câteva sute de kilometri altitudine, cosmonauții ruși de pe Stația Spațială Internațională s-au fotografiat sărbătorind capturarea întregii provincii Luhansk. O zi a "eliberării", sărbătorită atât pe Pământ cât și în spațiu, anunță triumfalist agenția Roscosmos.

Soldații ucraineni care au apărat cu îndârjire ultimul bastion din Luhansk, au explicat că au fost copleșiți de puterea de foc a inamicului.

Volodimir Zelenski: Dacă armata noastră retrage trupe din anumite puncte ale frontului unde inamicul are avantaj – și asta se aplică în special la Lîsîceansk – înseamnă doar un singur lucru: și anume că ne vom întoarce. Va fi o decizie tactică, o contraofensivă, când vom primi mai mult armament modern.

Cucerirea Lisiceansk-ului deschide calea forțelor ruse

Dar, cucerirea Lîsîceansk-ului deschide calea forțelor Moscovei să avanseze spre Bahmut, Kramatorsk și Sloviansk, din regiunea vecină Donețk. Deja aceste localități sunt bombardate zilnic de ruși.

Reporter Sky News: Știm că aceasta este tactica Rusiei. Bombardează susținut și de la distanță o zonă, înainte să se apropie din ce în ce mai mult și să pretindă cucerirea unor noi teritorii. Nu se opresc unde au ajuns, intenționează să continue ofensiva, mai departe, în a doua jumătate a Donbas-ului (Donețk).

Primarul din Sloviansk: Acesta este cel mai mare bombardament care a lovit orașul nostru, recent. Sunt cel puțin 15 incendii. Mulți au fost uciși și foarte mulți răniți. Să rezistăm! Noi suntem uniți!

Localnicii și apărătorii din Sloviansk se pregătesc pentru o invazie rusă iminentă. Separatiștii pro-ruși au cucerit și au deținut orașul vreme de trei luni în 2014, timp în care zeci de oficiali și jurnaliști au fost luați ostatici și s-au comis mai multe asasinate.

Harkovul rămâne printre țintele rușilor

Și Harkovul rămâne printre țintele bombardamentelor rusești. Luni dimineață, două rachete au făcut una cu pământul o școală.

Localnică: E școala numarul 47, băiatul meu a învățat aici și urma să-l înscriem și pe nepot. Rușii sunt niste bestii. Îi urăsc din tot sufletul! Uitați, cărți de fonetică, ortografie, ce le trebuia rușilor de aici? Ce secrete ascundea școala? Nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Toată planeta e împotriva lui Putin, dar nimeni nu-l poate opri.

Pe de altă parte, lideri din zeci de țări, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai companiilor private s-au reunit la Lugano, în Elveția, pentru a elabora planul de reconstrucție a Ucrainei, devastată de războiul pornit de Rusia. Efortul de reconstrucție este asociat cu planul Marshall, coordonat de Statele Unite, pentru refacerea Germaniei după Al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
UE va crea o platformă pentru reconstrucţia Ucrainei. Kievul estimează costurile la 750 de miliarde de dolari
UE va crea o platformă pentru reconstrucţia Ucrainei. Kievul estimează costurile la 750 de miliarde de dolari

UE va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după războiul acesteia cu Rusia, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Putin ordonă o continuare a ofensivei în Ucraina, după cucerirea regiunii Lugansk
Putin ordonă o continuare a ofensivei în Ucraina, după cucerirea regiunii Lugansk

Vladimir Putin a ordonat luni forţelor ruse să continue ofensiva în estul Ucranei - după ce acestea au cucerit întreaga regiune ucraineană Lugansk -, într-o întâlnire cu ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu, relatează AFP, scrie News.ro. 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.