Ramzan Kadîrov a cedat nervos. Liderul cecen amenință că se va duce peste Vladimir Putin: „S-au făcut greșeli”

ramzan kadirov, vladimir putin
AFP

Liderul cecen Ramzan Kadîrov este revoltat de faptul că Rusia a decis să își retrage din trupe, din sud-estul Ucrainei, și promite că îl va contacta direct pe președintele rus Vladimir Putin.

Ramzan Kadîrov, unul dintre supușii loiali ai lui Vladimir Putin, a calificat drept jignitor faptul că oficialii de la Moscova nu au comentat timp de mai multe zile situația cu privire la retragerea trupelor rusești din regiunea Harkov. El speră că Ministerul Apărării va trage concluziile.

Dacă în zilele următoare „nu se vor face schimbări" în ceea ce privește desfășurarea operațiunii speciale, șeful republicii cecene a promis că va contacta conducerea țării pentru a le explica situația „pe teren", potrivit Kommersant.

Ramzan Kadîrov: „Când spui adevărul în față, s-ar putea să nu-ți placă”

Cu toate acestea, Kadîrov este sigur că trupele rusești vor readuce sub control orașele din direcția Harkov, pe care le părăsiseră anterior, iar în viitor „vor ajunge la Odesa".

Eu nu sunt un strateg ca în Ministerul Apărării. Dar s-au făcut greșeli. Cred că se vor trage concluzii. Când spui adevărul în față, s-ar putea să nu-ți placă. Dar mie îmi place să spun adevărul”, și-a împărtășit Ramzan Kadîrov opinia într-un mesaj audio postat pe canalul său Telegram .

Citește și
Cât de importanți au fost, de fapt, cecenii lui Ramzan Kadîrov în Ucraina. ”I-am auzit. Și îi ucideam”
Cât de utili au fost, de fapt, cecenii lui Ramzan Kadîrov în Ucraina. ”I-am auzit. Și îi ucideam”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

El a calificat drept jignitoare lipsa de comentarii din partea oficialilor cu privire la situația cu retragerea trupelor. „Dacă astăzi sau mâine nu se vor face schimbări în desfășurarea unei operațiuni militare speciale, voi fi nevoit să contactez conducerea țării, Ministerul Apărării pentru a le explica situația de pe teren. Este foarte interesant, impresionant, aș spune”, a promis Kadîrov.

Armele occidentale nu îl sperie pe Kadîrov

Potrivit șefului Ceceniei, armele occidentale nu reprezintă o mare amenințare și vor fi „suprimate de spiritul luptătorilor noștri”. „Eu, Ramzan Kadîrov, declar oficial că toate aceste orașe vor fi returnate înapoi, oamenii noștri sunt deja acolo, special antrenați pentru această muncă, gata să plece pentru încă zece mii de luptători. Vom ajunge la Odesa în viitorul apropiat și veți vedea rezultate concrete”, a declarat șeful Ceceniei.

Faptul că au plecat și au cedat mai multe orașe este, de asemenea, un avantaj. Nu pot învinui pe nimeni, pentru că nu înțeleg în profunzime ce strategie a fost elaborată. Dar știu un lucru - Rusia va câștiga”, a adăugat el.

Recent, Ministerul rus al Apărării a anunțat că și-a retras militarii din regiunile Balaklia și Izium din regiunea ucraineană Harkov. Ministerul a calificat manevra drept o operațiune de „limitare și organizare a transferului” de trupe pe teritoriul Republicii Populare Donețk. Potrivit ministerului, „operațiunea de limitare” a avut loc ca parte a deciziei de regrupare a trupelor în regiunea Harkov „pentru a intensifica eforturile în direcția Donețk”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 200. Forţele ucrainene continuă să facă progrese rapide şi neaşteptate în nord-estul ţării

ucraina, armata
Oficiali din Ucraina: Ofensiva din sud a fost o campanie de dezinformare pentru a distrage atenţia Rusiei de la cea reală

Mult mediatizata ofensivă din sudul Ucrainei a fost o campanie de dezinformare pentru a distrage atenţia Rusiei de la cea reală, pregătită în regiunea Harkov, au declarat reprezentanţi ai forţelor speciale ale Ucrainei, citaţi de The Guardian.  

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski susține că această iarnă va decide soarta războiului cu Rusia: „Va fi un punct de cotitură”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski crede că această iarnă va fi un "punct de cotitură" în războiul țării sale cu Rusia, după o serie de succese militare înregistrate din această săptămână.

Kremlinul se laudă că atacă trupele ucrainene în Harkov și mii de persoane au fugit în Rusia în ultimele ore
Kremlinul se laudă că atacă trupele ucrainene în Harkov și mii de persoane au fugit în Rusia în ultimele ore

Forţele ruse atacă poziţiile armatei ucrainene în regiunea Harkov (în nord-estul Ucrainei) cu lovituri de precizie, a transmis duminică Ministerul Apărării de la Moscova, citat de Reuters.

 

ucraina, armata, razboi
Trupele Ucrainei au ajuns la mai puțin de 50 de kilometri de granița cu Rusia. Ucrainenii fac progrese uriașe pe front

Forțele ucrainene au avansat la nord de Harkov, până la 48 km de granița cu Rusia, și presează, de asemenea, spre sud și est în aceeași regiune.

tanc rusesc capturat ucraina
Soldații lui Putin au abandonat zeci de tancuri în timp ce fugeau din calea trupelor Kievului

Îndelung mediatizata ofensivă din sudul Ucrainei a fost o campanie de dezinformare, menită să distragă atenţia Rusiei de la cea reală, pregătită în regiunea Harkov, recunosc responsabili de la Kiev, citaţi de ziarul The Guardian.

macron, putin
Macron i-a cerut lui Putin retragerea "armelor grele şi uşoare" de la Zaporojie

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a declarat omologului său rus Vladimir Putin că "ocupaţia rusă se află la originea riscurilor" la care este expusă centrala nucleară ucraineană Zaporojie şi i-a cerut să retragă "armele grele şi uşoare".

Citește și...
Liderul cecen Ramzan Kadîrov s-ar putea retrage din funcție. Mesajul postat pe Telegram
Liderul cecen Ramzan Kadîrov s-ar putea retrage din funcție. Mesajul postat pe Telegram

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a transmis, sâmbătă, pe contul său de Telegram, că merită o pauză „nedefinită și lungă” de la postul său, declarație ce a dus la apariția unor speculații privind retragerea sa.

Cât de utili au fost, de fapt, cecenii lui Ramzan Kadîrov în Ucraina. ”I-am auzit. Și îi ucideam”
Cât de utili au fost, de fapt, cecenii lui Ramzan Kadîrov în Ucraina. ”I-am auzit. Și îi ucideam”

Cunoscuți și sub numele ”kadîrovi”, după liderul lor Ramzan Kadîrov, se spune despre ei că sunt luptători brutali, dar cu autocaracterizări delirante cu privire la abilitățile lor.  

Kadîrov îi cere lui Putin să îl lase să atace Kievul: Sperăm cu disperare că comandantul nostru suprem va da un ordin!
Kadîrov îi cere lui Putin să îl lase să atace Kievul: Sperăm cu disperare că comandantul nostru suprem va da un ordin!

Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, îi cere permisiunea președintelui rus Vladimir Putin pentru a-l lăsa să atace capitala Ucrainei.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.