Răsturnare de situație pentru tânăra gravidă care cere clemență după ce s-a alăturat ISIS

Shamima Begum
Agerpres

Cazul tinerei care vrea să revină la Londra după ce a luptat alături de ISIS divizează societatea britanică

Ministrul de interne britanic a avertizat că nu va ezita să împiedice întoarcerea britanicilor care au plecat din ţară pentru a se alătura grupării Stat Islamic (SI), în contextul în care societatea este divizată în privinţa soartei pe care ar trebui să o aibă adolescenta fugară Shamima Begum, relatează vineri Agerpres, citând agenţia britanică Press Association.

Sajid Javid a declarat că cei care au părăsit Marea Britanie pentru a se alătura SI au fost "plini de ură împotriva ţării noastre", în timp ce ministrul securităţii, Ben Wallace, i-a avertizat pe fugarii care vor acum să se întoarcă în ţară că trebuie să înţeleagă că "acţiunile au consecinţe".

Familia Shamimei Begum a pledat ca tânăra de 19 ani, care este însărcinată şi aproape să nască, să beneficieze de clemenţă şi să i se permită să revină la Londra.

Într-o declaraţie acordată The Times într-o tabără de refugiaţi din nordul Siriei, Shamima Begum a spus că ar face "tot ce este necesar doar pentru a putea veni acasă şi a trăi liniştită cu copilul meu".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cazul ei s-a bucurat de susţinerea unor responsabili de înalt profil din mediul de securitate, un fost şef al MI6 afirmând că adolescentei ar trebui să i se dea o şansă "dacă este să ne respectăm valorile."

Între timp, Anthony Loyd, corespondentul The Times care a găsit-o pe tânără, a afirmat că ea este "o elevă de 15 ani care a făcut o greşeală teribilă (...) şi trebuie să facem tot posibilul pentru a o reabilita în mijlocul poporului nostru".

Pe de altă parte, pledoaria ei a fost respinsă de alţii - inclusiv de fratele lui Alan Henning, lucrătorul social decapitat de celebrul jihadist Jihadi John - care a spus că ei nu ar trebui să i se permită să se întoarcă "absolut în niciun caz".

Sajid Javid a declarat pentru The Times că "trebuie să ne amintim că cei care au părăsit Marea Britanie pentru a se alătura DAESH erau plini de ură faţă de ţara noastră".

"Mesajul este clar - dacă ai susţinut organizaţii teroriste peste hotare nu voi ezita să împiedic întoarcerea ta. Dacă reuşeşti să te întorci trebuie să fii gata să fii interogat, investigat şi chiar inculpat", a adăugat el.

Orice speranţă pentru o misiune de salvare a oficialilor britanici s-a destrămat joi, după ce guvernul a exclus orice efort în Siria pentru a-i oferi asistenţă tinerei.

Deşi a refuzat să comenteze asupra unor cazuri individuale, Ben Wallace a declarat pentru BBC: "Nu pun în pericol vieţile unor britanici pentru a merge şi căuta terorişti sau foşti terorişti într-un stat în anarhie."

"Există servicii consulare în altă parte în regiune şi mesajul puternic pe care acest guvern l-a dat de mulţi ani este că acţiunile au consecinţe", a adăugat Wallace.

Deşi nu a fost prevăzută nicio operaţiune pentru a o aduce pe tânără din Siria, a fost ridicată întrebarea dacă autorităţile din Marea Britanie vor putea să oprească eventuala revenire a Shamimei în Marea Britanie.

Fostul analist independent al legislaţiei privind terorismul Lord Carlile a declarat pentru BBC că dacă Shamima Begum nu a obţinut o a doua cetăţenie a unei alte ţări, ei va trebui să i se permită să se întoarcă în ţara de origine, pentru că în conformitate cu legea internaţională nu este posibil ca o persoană "să fie lipsită de cetăţenia unui stat".

Între timp, Richard Barrett, fost director al departamentului global de combatere a terorismului de la MI6, a sugerat că ar fi "nerezonabil" ca autorităţile să se aştepte ca Forţele de apărare siriene să aibă grijă de tânără pe termen nelimitat.

De asemenea, el a avertizat că o execuţie sumară este "cel mai probabil deznodământ" pentru astfel de cetăţeni străini care sunt predaţi autorităţilor siriene sau irakiene.

"Guvernele au o responsabilitate de a aborda problemele create de cetăţenii lor capturaţi şi de a analiza mai îndeaproape de ce au făcut alegerile pe care le-au făcut", a scris el într-un articol pentru The Guardian.

"Chiar dra Begum, cât de puţin ar regreta faptele, ar trebui să primească o şansă, dacă ne respectăm valorile şi dacă credem că societatea noastră este suficient de puternică de a reprimi o fată de 15 ani care a deraiat grav", a adăugat el.

Faptul că Shamima Begum a recunoscut că nu regretă că a călătorit până în teritoriul controlat de SI în Siria şi afirmaţia ei că "nu mai este aceeaşi şcolăriţă prostuţă de 15 ani care a fugit din Bethnal Green în urmă cu patru ani" a fost invocată ca motiv de îngrijorare de către unii.

Dr. Kim Howells, un fost ministru antiterorism, a declarat pentru Daily Mail: "Pare că nu se căieşte deloc, pare cinică".

La rândul lui, fratele lui Alan Henning, Reg, a declarat pentru The Sun că "autorităţile ar trebui să-i ia paşaportul".

"Şi-a făcut alegerea, nu-i aşa? Şi-a făcut patul, aşa că ar trebui să doarmă în el", a adăugat el.

Pe de altă parte, cumnatul Shamimei Begum, Mohammed Rehman, a declarat pentru Mail Online că familia ei vrea ca tinerei să i se permită să se întoarcă şi să fie "reeducată".

"Înţeleg de ce oamenii din această ţară sunt supăraţi şi nu o vor înapoi. Ceea ce a făcut ea nu prezintă islamul într-o lumină bună. Dar avea doar 15 ani când a plecat în Siria. Facem apel la compasiune şi înţelegere în numele ei", a spus el.

Shamima Begum a fost una dintre cele trei şcolăriţe, alături de Kadiza Sultana şi Amira Abase, de la Academia din Bethnal Green care au fugit din Marea Britanie în februarie 2015. O altă fată, Sharmeena Begum, tot din Bethnal Green dar fără a fi înrudită cu Shamima, a călătorit în Siria cu două luni înainte.

Kadiza Sultana ar fi fost ucisă într-o lovitură aeriană în 2016. Shamima Begum a spus că ar fi auzit, la mâna a doua, că celelalte două fete ar fi încă în viaţă.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a spus că autorităţile trebuie să vorbească cu Shamima Begum dacă ea intenţionează să se întoarcă în Marea Britanie.

"În ceea ce priveşte această persoană, cred că este important ca autorităţile - adică poliţia şi celelalte autorităţi - să vorbească cu ea dacă decide vreodată să revină în Marea Britanie, pentru a evalua dacă au fost comise infracţiuni. Dacă acest lucru s-a întâmplat, atunci este cu adevărat important ca, conform procedurii normale, să fie judecată. Şi va trebui să aşteptăm să vedem ce se întâmplă în legătură cu asta", a declarat Khan pentru postul LBC.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.