SUA impun noi reguli de viză pentru femeile însărcinate, pentru a preveni „turismul maternal”

SUA
iStock

Administrația Trump a publicat noi reguli pentru acordarea vizelor de turism, care vor impune restricții pentru femeile însărcinate ce vor să călătorească în Statele Unite să nască, astfel încât copiii lor să obțină cetățenie americană.

Solicitantelor li se vor refuza vizele turistice dacă ofițerii consulari consideră că acestea merg în SUA doar pentru a naște, potrivit Time.

Reglementarea vizelor turistice pentru femeile însărcinate ridică, însă, întrebări cu privire la modul în care ofițerii consulari pot afla dacă femeia este însărcinată și în ce stadiu se află sarcina acesteia, asta pentru că aceștia nu au dreptul să întrebe, în timpul interviurilor de obținere a vizei, dacă o femeie este gravidă.

Cu toate acestea, ofițerii trebuie să stabilească, conform noilor reguli, dacă femeile merg în Statele Unite cu scopul de a da naștere unui copil.

Femeile însărcinate vor trebui, astfel, să dovedească faptul că merg în SUA pentru au o nevoie medicală și nu doar pentru a naște acolo. Cele care vor să călătorească în SUA din cauza unor astfel de nevoi medicale vor fi tratate ca orice alt cetățean străin care a ajuns pe teritoriul Statelor Unite din același motiv și trebuie să demonstreze că dețin și banii necesari pentru a plăti serviciile medicale respective.

Citește și
soleimani
Avertismentul făcut de SUA pentru Iran. Ce s-ar putea întâmpla cu succesorul lui Soleimani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Turismul maternal este o afacere profitabilă atât în ​​Statele Unite, cât și în alte țări. Firmele din domeniu încasează până la 80.000 de dolari pentru a sprijini femeile să ajungă în SUA și să dea naștere copiilor, oferindu-le camere de hotel și îngrijiri medicale.

Tot mai multe femei au călătorit în ultimul timp din Rusia și China pentru a naște în SUA.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit

Cine sunt străinii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit. Când intră în vigoare noul sistem de imigrație

Avertismentul făcut de SUA pentru Iran. Ce s-ar putea întâmpla cu succesorul lui Soleimani
Avertismentul făcut de SUA pentru Iran. Ce s-ar putea întâmpla cu succesorul lui Soleimani

Reprezentantul special al SUA pentru Iran, Brian Hook, a avertizat că succesorul generalului iranian Qassem Soleimani va avea o soartă similară dacă va ucide americani, a relatat cotidianul de limbă arabă Asharq al-Awsat, citat de Reuters.

Donald Trump, primul preşedinte care participă la marşul anual anti-avort
Donald Trump, primul preşedinte care participă la marşul anual anti-avort

Donald Trump va participa vineri, la Washington, la „Marşul pentru viaţă” şi va deveni astfel primul preşedinte american ce se va alătura acestui eveniment împotriva dreptului la avort, informează joi AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.