Reuniune de urgență a NATO. Stoltenberg: Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări

soldati NATO
Agerpres

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat pentru luni o reuniune de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic, ca urmare a tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite agenţia DPA.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut apel luni la Iran să se abţină de la „noi violenţe şi provocări”, la finalul unei reuniuni extraordinare a ambasadorilor Alianţei Nord-Atlantice pe tema crizei dintre Washington şi Teheran, relatează AFP, DPA şi Reuters.

„La reuniunea noastră de astăzi, aliaţii au lansat apeluri la reţinere şi detensionare. Un nou conflict nu ar fi în interesul nimănui, deci Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări”, a spus secretarul general al NATO.

„Timp de ani de zile aliaţii au exprimat preocupări privind activităţile destabilizatoare ale Iranului în zona Orientului Mijlociu”, a adăugat el.

„Suntem cu toţii de acord că Iranul nu trebuie să dobândească niciodată arma nucleară. Avem preocupări comune privind testele cu rachetă ale Iranului şi suntem uniţi în condamnarea sprijinului Iranului pentru o varietate de grupuri teroriste diferite”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Citește și
stoltenberg
Stoltenberg: NATO se confruntă cu cel mai complex climat de securitate din istoria sa
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Știre inițială:

Reuniunea la nivel de ambasadori a principalului for de decizie al Alianţei, programată pentru ora 14:00 GMT, va evalua situaţia din zonă după uciderea într-un raid american în Irak a generalului iranian Qassem Soleimani, a declarat un purtător de cuvânt al NATO.

Secretarul american de stat Mike Pompeo a admis anterior că este posibil ca trupele americane staţionate în Orientul Mijlociu să fie ţinta unor represalii ale Iranului pentru moartea generalului Soleimani, al cărui convoi a fost vineri ţinta unei drone americane pe aeroportul din Bagdad, transmite Agerpres.

Oficiali iranieni au promis că ţara lor va răzbuna moartea acestui general, care conducea Forţa Quds, unitate specială din corpul Gardienilor Revoluţiei însărcinată cu operaţiunile externe şi pe seama căruia Statele Unite au pus atacuri soldate cu moartea a numeroşi americani în regiune.

În replică, preşedintele Donald Trump, care a ordonat operaţiunea în care a fost ucis Soleimani, a spus că SUA au stabilit o listă cu 52 de obiective iraniene - numărul americanilor luaţi ostatici în 1979 la ambasada americană din Teheran - care vor fi lovite în eventualitatea unor represalii iraniene, printre aceste obiective fiind şi situri cultural-istorice.

Raidul american a fost criticat de responsabili irakieni, care au acuzat SUA de încălcare a suveranităţii Irakului, iar parlamentul de la Bagdad a adoptat duminică o rezoluţie prin care cere retragerea tuturor trupelor străine din Irak, solicitare susţinută de premierul irakian demisionar Adel Abdul Mahdi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Stoltenberg, pregătit pentru o întâlnire cu Putin. Ce condiții pune secretarul general NATO
Stoltenberg, pregătit pentru o întâlnire cu Putin. Ce condiții pune secretarul general NATO

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că este dispus să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin „dacă este un context potrivit”, argumentând că dialogul este important în ceea ce a numit o relaţie „dificilă”, relatează dpa.

Stoltenberg: NATO se confruntă cu cel mai complex climat de securitate din istoria sa
Stoltenberg: NATO se confruntă cu cel mai complex climat de securitate din istoria sa

NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) se confruntă cu cel mai complex climat de securitate din istoria sa, a declarat luni în Kuweit secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, transmite AFP.

Român, alungat din cantina NATO de Macron, Johnson și Trudeau, într-un scheci
Român, alungat din cantina NATO de Macron, Johnson și Trudeau, într-un scheci "SNL". VIDEO

Un român este personajul unui material apărut în show-ul "Saturday Night Live", ce ironizează o întâlnire a liderilor Boris Johnson, Emmanuel Macron și Justin Trudeau în cantina NATO, cu trimitere la momentul surprins la dineul de la Buckingham Palace.

Iohannis, despre stoparea tăierii ilegale a pădurilor:
Iohannis, despre stoparea tăierii ilegale a pădurilor: "Îmi doresc să mă implic foarte mult"

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut joi o conferință de presă în care a discutat despre participarea României la summitul NATO și alte teme de pe agenda sa, pentru al doilea mandat.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.