Rusia a schimbat 108 femei ucrainene deţinute ca prizoniere de război cu 110 prizoniere ruseşti din Ucraina

detinute
Twitter/@PKikos

Rusia a schimbat 108 femei ucrainene deţinute ca prizoniere de război cu 110 prizoniere ruseşti deţinute de Ucraina, spun oficialii celor două părţi, potrivit BBC.

Rusia a schimbat 108 femei ucrainene deţinute ca prizoniere de război cu 110 prizoniere ruseşti deţinute de Ucraina, spun oficialii celor două părţi, conform news.ro.

Dintre femei, 37 ar fi fost capturate după ce s-au predat în timpul asediului combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, care s-a încheiat în luna mai.

Majoritatea ruşilor eliberaţi sunt marinari de pe navele comerciale deţinute în Ucraina. Printre ei se numără şi membri ai unităţilor militare separatiste pro-ruse din Donbas, în estul Ucrainei.

Au fost publicate fotografii în care ucrainencele se urcau în autocare într-o zonă nespecificată şi, mai târziu, cu ele sosind după lăsarea întunericului pe teritoriul deţinut de guvern în regiunea sudică Zaporojie.

Citește și
Vasile Dîncu
Ce i-a transmis Nicolae Ciucă ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după ce a îndemnat la negocieri între Ucraina și Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, Andriy Yermak, a confirmat pe reţelele de socializare că 108 femei au fost eliberate în "primul schimb exclusiv feminin". El a precizat că printre acestea se numără mame şi fiice care fuseseră ţinute captive împreună.

Două deținute ar fi decis să rămână în Rusia

Denis Puşilin, cel mai înalt oficial susţinut de Rusia în partea separatistă a regiunii ucrainene Doneţk, a confirmat schimbul, dar a declarat că două deţinute au decis să rămână în Rusia. Kievul nu a comentat acest lucru.

Potrivit lui Puşilin, prizonierele eliberate de Ucraina sunt 80 de marinari şi 30 de militari.

Preşedintele ucrainean Volodymyr Zelensky a salutat luni schimbul a peste 200 de prizonieri între Rusia şi Ucraina.

Printre cei eliberaţi de forţele ruse şi pro-ruse, a spus el, se numără persoane care au fost reţinute încă dinainte de invazia pe scară largă a Rusiei din februarie.

"Nu uităm de niciunul dintre oamenii noştri", a spus el. "Trebuie să îi returnăm pe toţi. Şi o vom face".

"Le mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru acest succes şi le mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care alimentează fondul nostru de schimb, care asigură capturarea inamicului", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Washingtonul atenţionează că va sancţiona orice persoană care are legătură cu dronele iraniene, după atacurile de la Kiev
Washingtonul atenţionează că va sancţiona orice persoană care are legătură cu dronele iraniene, după atacurile de la Kiev

Washingtonul a atenţionat luni că va sancţiona companiile sau statele care colaborează cu programul de drone al Iranului, după recentele lovituri ruse în Ucraina, realizate cu ajutorul unor drone presupus de fabricaţie iraniană.

 

Ce i-a transmis Nicolae Ciucă ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după ce a îndemnat la negocieri între Ucraina și Rusia
Ce i-a transmis Nicolae Ciucă ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după ce a îndemnat la negocieri între Ucraina și Rusia

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a ajuns, luni, în fața premierului Nicolae Ciucă, după ce a declarat că Ucraina ar trebui să negocieze cu Rusia și mai multe voci i-au cerut demisia.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.