Rusia anunţă că a respins o încercare ”nebună” a Ucrainei de a recuceri Insula Şerpilor

Kremlinul înarmează Insula Șerpilor și cu sisteme de rachete sol-aer S-300
Colaj foto: Getty

Rusia anunţă marţi că a respins o încercare ”nebună” a forţelor ucrainene de a recuceri Insula Şerpilor, un teritoriu simbolic cucerit de către Moscova, la Marea Neagră, la începutul invaziei Ucrainei, relatează AFP, scrie News.ro. 

Această insuliţă a devenit emblematică din prima zi a ofensivei ruse, când un membru al micii garnizoane ucrainene care o apăra a înjurat nava rusă care-i cerea să se predea.

În afară de valoare sa simbolică, insula este considerată strategică din cauza poziţiei sale în largul coastei Ucrainei şi României şi care-i oferă, astfel, un statut de post de observaţie şi un loc de desfăşurare de sisteme de apărare de tip sol-aer.

Moscova a mai anunţat, în trecut, că a dejucat încercări de apropiere ale forţelor ucrainene - însă cea anunţată marţi se distinge prin amploarea mijloacelor mobilizate.

Luni, ”la 20 iunie, la ora (locală) 5.00 dimineaţa, regimul de la Kiev a întreprins o nouă tentativă de a cuceri Insula Şerpilor”, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Citește și
Vladimir Putin
Putin se declară ”mândru” de faptele militarilor ruşi în Ucraina
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Forţe ucrainene ”prevedeau să efectueze bombardamente aeriene şi de artilerie masive (...), iar apoi să debarce şi să cucerească” insula, susţine el.

Igor Konaşenkov anunţă că 15 drone de atac şi de recunoaştere ucrainene au luat parte la un raid aerian şi că baterii de lansatoate de rachetă şi obuziere au tras către insulă.

Cu toate acestea, sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă ruseşti au interceptat toate proiectilele şi au doborât 13 drone, ”obligând inamicul să abandoneze orice debarcare pe Insula Şerpilor”, declară Igor Konaşenkov.

El dă asigurări că radare ruseţti au detectat în sectorul insulei o dronă de observaţie americană de tip RQ-4 ”Global Hawk”.

Declaraţiile purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării nu pot fi verificate în mod independent, scrie AFP.

Konaşenkov susţine că abia după acest eşec forţele ucrainene au ţintit platforme de foraj de hidrocarburi la Marea Neagră.

Autorităţile ocupaţiei ruse din Crimeea, anexată de Moscova în 2014, au anunţat marţi că una dintre aceste infrastructuri ardea în continuare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 118. Ucraina confirmă că a atacat Insula Șerpilor
Război în Ucraina, ziua 118. Ucraina confirmă că a atacat Insula Șerpilor
Putin se declară ”mândru” de faptele militarilor ruşi în Ucraina
Putin se declară ”mândru” de faptele militarilor ruşi în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin se declară marţi ”mândru” de faptele militarilor săi în Ucraina şi se angajează să consolideze şi mai mult armata rusă, relatează AFP, scrie News.ro. 

Zelenski, despre situația de pe front: Rușii vor să atace din nou Harkovul, abia eliberat
Zelenski, despre situația de pe front: Rușii vor să atace din nou Harkovul, abia eliberat

Două oraşe-cheie din estul Ucrainei sunt acum „terenul celor mai dificile lupte”, a spus preşedintele Zelenski.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.