Rușii au folosit trei tipuri diferite de rachete de croazieră în atacul asupra porturilor Odesa şi Nikolaev

×
Codul embed a fost copiat

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au început să dezbată propunerea de a aloca Ucrainei 20 de miliarde de euro pe parcursul a 4 ani pentru arme, muniții, și alte ajutoare militare.

Între timp, rușii au bombardat din nou porturile Odesa şi Nikolaev.

Pentru a treia noapte la rând, ruşii au lovit instalaţiile portuare din Odesa, vitale pentru exporturile de grâne ucrainene prin Marea Neagră. Atacul a fost şi mai dur ca nopţile precedente.
 
Alex Marquardt, correspondent CNN: ”Rusia a folosit cel puțin trei tipuri diferite de rachete de croazieră, inclusiv mult temuta rachetă (hipersonică) Kinjal, cu un focos de o tonă. Și apoi, important de menționat, în toate aceste atacuri au fost folosite şi drone. Și a fost prima dată când am auzit aceste drone atât de aproape. Se auzeau ca niște țânțari uriași, care zboară foarte aproape de clădiri”.

Tot azi-noapte ruşii au vizat şi Nikolaev, de asemenea port la Marea Azov.

Câteva proiectile au căzut în centrul oraşului, pe o clădire de locuinţe cu 3 etaje şi un garaj. Cel puţin 18 oameni, inclusiv copii mici, au fost răniţi.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Faptul că distrug cu obstinaţie porturile ucrainene nu-i împiedică pe ruşi să susţină că sunt gata să revină în acordul privind exportul de grâne. Pun însă condiţii stricte Occidentului.


Kremlinul vrea ca băncile și instituțiile financiare rusești să fie reconectate la sistemul bancar internațional SWIFT, de care au fost private după începerea ofensivei din Ucraina în 2022. Moscova cere şi reluarea funcționării unui gazoduct, folosit pentru a exporta amoniac, o componentă cheie a îngrășămintelor.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: ”Am prelungit acordul iar și iar, demonstrând un munte de înțelegere, răbdare și toleranță. Dar ei (occidentalii) au cerut constant Rusiei să facă un lucru, apoi altul, să dea asta și cealaltă. A fost aroganță și imprudență. Promisiuni și vorbe goale.

În altă ordine de idei, pe reţelele de socializare circulă imagini, nu tocmai clare, în care se presupune că-l vedem pe Evgheni Prigojin, întâmpinându-i pe combatanţii Wagner în Belarus.

Filmate la o bază militară din Belarus, imaginile ar confirma înţelegerea mediată de Aleksandr Lukashenko intre Prijogin și Putin, în ziua ciudatei rebeliuni armate a mercenarilor. Asta după ce, recent, Prigojin a fost invitat la ceai la...Kremlin.

Până și serviciile secrete occidentale admit că nu mai înţeleg dinamica relaţiilor dintre Kremlin şi Prigojin.

Richard Moore, șeful MI6: ”Dacă te uiţi la comportamentul lui Putin din acea zi, Prigojin a început ca un trădător la micul dejun, a fost iertat la cină şi două zile mai târziu a fost invitat la ceai. Există unele lucruri pe care chiar şi şeful MI6 le găseşte puţin cam greu de pătruns şi interpretat."

Richard Moore: El (Putin) chiar n-a ripostat, doar a făcut o înțelegere ca să-și salveze pielea, folosindu-se de „bunătatea” liderilor din Belarus. Nici eu nu pot să înțeleg ce a fost în mintea lui Putin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.