Rușii, avertizați să-și „încuie copiii în case” când armata de ucigași și violatori ai lui Putin se va întoarce din Ucraina

wagner
Getty

Primul grup de faimoși luptători mercenari ai Grupului Wagner s-au întors, acum, din prima linie a războiului din Ucraina și sunt liberi să ducă o viață normală, după ce au primit grațierea pedepselor cu închisoarea.

Astfel, după întoarcerea acestora, rușii au fost avertizați să-și „încuie copiii în casă noaptea”, când armata de ucigași, violatori și pedofili a lui Vladimir Putin se va întoarce acasă din războiul din Ucraina.

Părinții primesc telefoane misterioase de la oameni care pretind că sunt ofițeri de poliție, spunându-le să fie cu ochii în patru, deoarece condamnații periculoși, care au fost eliberați să se alăture războiului din Ucraina ca parte a organizației paramilitare a Grupului Wagner, sunt din nou pe străzi, și duc o viață normală.

Infractorii, printre care și unii care au fost închiși pentru acuzații legate de pedofilie, au fost eliberați din închisoare în schimbul unui loc în prima linie în timpul invaziei lui Putin în Ucraina, scrie Daily Star.

Apoi, ca parte a înțelegerii încheiate, dacă supraviețuiau șase luni pe câmpul de luptă, urmau să fie grațiați și eliberați din închisoare.

Citește și
război ucraina
SUA: Trebuie să fim pregătiți pentru a continua să sprijinim Ucraina pentru o perioadă mai lungă de timp
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Evgheni Prigojin, care conduce grupul de mercenari, a confirmat deja că primul grup a fost, acum, eliberat.

Acest lucru a declanșat numeroasele apeluri telefonice despre care unii părinți susțin că au fost făcute de o figură misterioasă, care se prezintă drept „Maiorul Soloviov”.

M-a întrebat: „Ai copii?”. Am răspuns că nu ne aflăm în Rusia. În legătură cu [războiul], deținuții care au luptat pentru Wagner au primit grațiere și vor fi acum liberi. A mai spus că este periculos să lași copiii afară după ora 19 și și-a luat rămas bun”, a declarat Alexei Shichkov, pentru agentia de știri Agentstvo, scrie Daily Star.

Un alt localnic din Moscova a primit un apel similar și a fost avertizat „cu privire la întoarcerea luptătorilor Wagner în Moscova”.

Polițiștii încă încearcă să stabilească identitatea apelanților.

Prigojin a susținut că Grupul Wagner a fost conceput ca o modalitate prin care condamnații să fie răscumpărați. Acesta a cerut, de asemenea, chiar introducerea unei noi legi care ar însemna o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru oricine publică „informații negative” despre voluntarii de război ruși.

Prigojin, supranumit și „bucătarul lui Putin” a fost surprins în timp ce ținea un discurs motivațional pentru primul grup de prizonieri eliberați.

Nu beți mult, nu consumați droguri, nu violați femeile”, le-a spus Prigojin rușilor.

Unul dintre cei mai notori mercenari ai grupului Wagner, despre care se știe că a fost eliberat, este Alexander Tyutin, în vârstă de 66 de ani, care a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, după ce a angajat un ucigaș pentru a-i executa fără milă pe partenerul său de afaceri, soția sa și cei doi copii ai lor.

Tyutin a continuat să urineze pe mormintele lor după înmormântare, dar, după ce și-a îndeplinit atribuțiile în Ucraina, individul a plecat în Turcia pentru a se reîntâlni cu soția sa. Se zvonește, de asemenea, că ar fi fost recomandat pentru o medalie de recunoaștere a „curajului” său de care a dat dovadă în prima linie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina. De două zile, Rusia atacă în valuri Vuledar. De ce este important acest oraș fortificat
Război în Ucraina. De două zile, Rusia atacă în valuri Vuledar. De ce este important acest oraș fortificat

Oraşul Vuledar - unul dintre punctele strategice de pe linia de apărare a armatei ucrainene - este, zilele acestea, scena unor bombardamente în serie.

SUA: Trebuie să fim pregătiți pentru a continua să sprijinim Ucraina pentru o perioadă mai lungă de timp
SUA: Trebuie să fim pregătiți pentru a continua să sprijinim Ucraina pentru o perioadă mai lungă de timp

Rusia a lansat un nou val de rachete asupra Ucrainei, la o zi după ce Germania și SUA au promis zeci de tancuri, care să să ajute Kievul împotriva invadatorilor.

Beretele Verzi au schimbat modul în care luptă ucrainenii: Ce este Q course, programul pentru forțele speciale ale Kievului
Beretele Verzi au schimbat modul în care luptă ucrainenii: Ce este Q course, programul pentru forțele speciale ale Kievului

La scurt timp după ce Rusia a atacat Ucraina în 2014, Statele Unite și NATO au început să pregătească armata Kievului.

Rusia a lansat peste 30 de rachete în diferite regiuni din Ucraina. Un mort și doi răniți la Kiev în urma loviturilor
Rusia a lansat peste 30 de rachete în diferite regiuni din Ucraina. Un mort și doi răniți la Kiev în urma loviturilor

Un oficial ucrainean a confirmat că ținte din mai multe regiuni din Ucraina au fost lovite de rachete rusești în această dimineață, scrie Sky News.

Președintele Ucrainei dezvăluie când crede că vor începe discuțiile de pace cu Rusia
Președintele Ucrainei dezvăluie când crede că vor începe discuțiile de pace cu Rusia

Volodimir Zelenski a fost întrebat de Sky News despre perspectiva unor discuții de pace cu Vladimir Putin.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.