Sârbii din Kosovo au înlăturat baricadele de la frontieră. VIDEO

Kosovo Serbia
@BalkanInsight/Twitter

Minoritatea sârbă din Kosovo a înlăturat luni baricadele ridicate în nordul teritoriului după amânarea de către Pristina a măsurilor pe care ea le consideră ofensatoare, ultimul puseu de tensiuni din fosta provincie sârbă.

Protestatarii au înlăturat camioanele şi alte vehicule grele care blocau de duminică accesul la un post frontalier cu Serbia într-o atmosferă tensionată, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Demontarea baricadelor care paralizau un al doilea post de frontieră era în continuare în curs la începutul după-amiezii.

Poliţia kosovară a anunţat că a fost vizată de tiruri în patru rânduri, fără a exista victime şi a vorbit despre „rele tratamente” suferite de albanezii kosovari.

Belgradul nu a recunoscut niciodată independenţa proclamată de Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros care s-a soldat cu 13.000 de morţi, majoritatea kosovari albanezi. De atunci, regiunea este teatrul unor fricţiuni episodice.

Citește și
Kosovo
Care este motivul tensiunilor de la graniţa Kosovo - Serbia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest nou puseu de violenţe are loc în urma deciziei Pristinei de a impune noi reguli administrative şi frontaliere sârbilor.

În virtutea acestor măsuri, care ar fi trebuit să intre în vigoare luni, autorităţile kosovare urmau să furnizeze permise de şedere temporare persoanelor care intrau în Kosovo cu o carte de identitate sârbă.

Prim-ministrul kosovar Albin Kurti a invocat principiul „reciprocităţii”, din moment ce Belgradul impune acelaşi regim kosovarilor care intră în Serbia.

Pristina le dăduse, de asemenea, un termen de două luni sârbilor din Kosovo pentru a-şi înlocui plăcuţele de înmatriculare sârbeşti de pe autovehiculele lor cu plăcuţe ale Republicii Kosovo. Potrivit estimărilor media locale, 10.000 de vehicule care circulă în Kosovo au plăcuţe de înmatriculare emise de Belgrad.

Sub presiunea puterilor occidentale şi în special a SUA, marele aliat al Kosovo, Pristina a anunţat duminică seară amânarea intrării în vigoare a noilor măsuri cu o lună, până la 1 septembrie.

Forţele NATO desfăşurate în Kosovo au avertizat că vor interveni „dacă stabilitatea este compromisă”.

Cei circa 12.000 de sârbi din Kosovo, din care circa o treime trăiesc în nordul teritoriului, nu recunosc autoritatea Pristinei şi rămân credincioşi Belgradului, de care depind financiar.

Ultimul episod de tensiuni data din septembrie anul trecut, după decizia Pristinei de a interzice plăcuţele de înmatriculare sârbeşti. Timp de mai multe zile, două posturi de frontieră au fost blocate.

Reacția Ministerului român de Externe

Ministerul Afacerilor Externe de la București a salutat revenirea la normal. "Balcanii de Vest merită pace și stabilitate", au transmis diplomații români.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scurtă istorie a tensiunilor dintre Kosovo și Serbia. Cum s-a ajuns la blocarea granițelor
Scurtă istorie a tensiunilor dintre Kosovo și Serbia. Cum s-a ajuns la blocarea granițelor

Tensiunile din aceste zile de la granița dintre Kosovo și Serbia sunt doar un alt moment dintr-un șir lung de incidente între cele două țări. Vă prezentăm o scurtă istorie a conflictului dintre Kosovo și Serbia

Care este motivul tensiunilor de la graniţa Kosovo - Serbia
Care este motivul tensiunilor de la graniţa Kosovo - Serbia

Tensiunile de la granița dintre Kosovo și Serbia au reizbucnit în acest weekend, iar NATO a anunțat că se pregătește să intervină dacă situația escaladează.

NATO anunță că este pregătită să intervină în Kosovo „dacă stabilitatea este ameninţată”
NATO anunță că este pregătită să intervină în Kosovo „dacă stabilitatea este ameninţată”

Forțele conduse de NATO sunt pregătite să intervină în nordul Kosovo dacă stabilitatea în regiune este pusă în pericol, a anunțat Alianța Nord-Atlantică într-un comunicat.

Situație tensionată la granița dintre Serbia și Kosovo. S-ar fi auzit și focuri de armă. Vucic: „Serbia nu va capitula”
Situație tensionată la granița dintre Serbia și Kosovo. S-ar fi auzit și focuri de armă. Vucic: „Serbia nu va capitula”

Situație tensionată la granița dintre Serbia și republica auto-proclamată Kosovo.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.