Scandal în India: Femeile musulmane indiene sunt „de vânzare” pe o aplicație

india
Twitter

Zeci de femei musulmane din India s-au trezit duminica trecută că sunt scoase la vânzare prin intermediul unei aplicații.

Pe lista se aflau femei vocale, inclusiv jurnaliste, activiste și cercetătoare, unele dintre acestea ștergându-și conturile de pe rețelele sociale după incident, relatează BBC.

Hana Khan, fost producător media, pilot pe cruse comerciale și una dintre victimele incidentului, a precizat pentru BBC că a fost alerată de o prietenă care i-a trimis un tweet. Postarea de pe twitter a condus-o spre aplicația ”Sulli Deals", o aplicație care colectase fotografiile publice ale mai multor femei și crease profiluri false, descriindu-le pe acestea drept ”afacerea zilei”.

"Am numărat 83 de nume, s-ar putea să fi fost mai multe. Mi-au luat fotografa de profil de pe twitter și mi-au folosit numele. Aplicația era activă de 20 de zile și nici măcar nu aveam habar. Mi-au trecut firoi pe șira spinării când am văzut”, a povestit Hana Khan, pentru BBC.

Aplicația pretindea că le oferă utilizatorilor ocazia de a ”cumpăra” o "Sulli" – un termen peiorativ folosit pentru femeile musulmane de către trollii hinduși de extremă-dreapta. Nu există o licitație efectivă sau ceva de genul acesta, scopul aplicației fiind exclusiv cel de a umili și înjosi femeile respective.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.