Scandal în Italia. Un deputat care a fost fotografiat cu svastica pe braţ a fost numit în Guvern

Galeazzo Bignami
Profimedia

Numirea în Guvernul italian a unui deputat de extremă dreapta, care a fost fotografiat în 2005 în ţinută neagră şi purtând pe braţul stâng o banderolă cu svastica nazistă, a provocat un scandal în Italia, relatează AFP, potrivit News.ro.

Deputatul se numește Galeazzo Bignami, are 47 de ani și este de profesie avocat.

El a fost ales în Camera Deputaţilor pe lista Partidului Fratelli d'Italia (FdI, neofascism) al premierului Giorgia Meloni, a fost numit ministru delegat al Infrastructurii.

În 2005, Galeazzo a fost fotografiat la o petrecere, într-o ţinută neagră şi purtând pe braţul stâng o banderolă cu svastica nazistă.

Numirea sa este ”o ofensă, o indecenţă faţă de Constituţie, memorie, istorie şi victimele svasticii”, emblema naziştilor, a denunţat într-un mesaj postat pe Twitter deputatul Marco Furfaro din Partidul Democrat (PD, centru-stânga).

Citește și
Vladimir Putin, președintele Rusiei - 30
Posturile TV din Rusia glorifică atacurile împotriva civililor din Ucraina: „Ce preț vor plăti naziștii ucraineni?”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Ruşine să-ţi fie Giorgia Meloni”, denunţă el.

Galeazzo Bignami a condamnat, într-un comunicat, ”orice formă de totalitarism, de expresie liberticidă şi antidemocratică”, şi a catalogat nazismul drept ”răul absolut”.

Fotografia din 2005 a fost făcută ”într-un context privat” şi ”mi-am cerut scuze mai mult decât o dată”, a subliniat el.

Şi alte nominalizări ale unor miniştri delegaţi, luni, au fost atacate luni de către opoziţia de stânga.

Claudio Durigon, numit la Ministerul Muncii, a propus în 2021 schimbarea numelui unui parc din Latina, în sudul Romei, care poartă numele judecătorilor antimafia asasinaţi Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, în Parcul Arnaldo Mussolini, fratele dictatorului italian.

Acesr scandal l-a obligat să demisioneze.

Când trecutul nu trece. Umbre negre pe alegerea miniştrilor delegaţi”, titra marţi cotidianul de centru-stânga La Repubblica.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Copiii minori ai lui Kadîrov au luat parte la lupte pe frontul din Ucraina: Au respins un contraatac al „naziștilor” | VIDEO
Copiii minori ai lui Kadîrov au luat parte la lupte pe frontul din Ucraina: Au respins un contraatac al „naziștilor” | VIDEO

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, joi, că cei trei fii minori ai săi au luptat alături de armata rusă pe fronturile războiului din Ucraina.

Posturile TV din Rusia glorifică atacurile împotriva civililor din Ucraina: „Ce preț vor plăti naziștii ucraineni?”
Posturile TV din Rusia glorifică atacurile împotriva civililor din Ucraina: „Ce preț vor plăti naziștii ucraineni?”

Președintele american Biden nu crede că Putin va apela la o armă nucleară tactică în Ucraina, dar îi cere să nu mai amenințe cu opțiunea nucleară pentru că lucrurile riscă să scape de sub control.

76 de ani de la finalul proceselor de la Nürnberg. Mai mulți lideri naziști au fost condamnați la moarte | GALERIE FOTO
76 de ani de la finalul proceselor de la Nürnberg. Mai mulți lideri naziști au fost condamnați la moarte | GALERIE FOTO

1 octombrie 1946 a intrat în istorie pentru celebrele procese de la Nürnberg care s-au încheiat cu moartea a 12 lideri naziști.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.