Șefii Volkswagen, puși sub acuzare în scandalul Dieselgate de procurorii germani

Volkswagen - Getty

Procurorii germani au anunţat marţi că i-au acuzat pe foşti şi actuali şefi ai grupului auto Volkswagen AG de manipularea bursei în privinţa scandalului emisiilor (Dieselgate), care a izbucnit în septembrie 2015, transmit DPA şi Reuters.

Directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, fostul director general Martin Winterkorn şi preşedintele Hans Dieter Poetsch sunt acuzaţi că în mod intenţionat nu i-au informat la timp pe investitori de impactul financiar al scandalului. Din acest motiv, ei au influenţat în mod necorespunzător preţul acţiunilor companiei, a precizat Procuratura din Braunschweig.

Avocatul lui Diess susţine că directorul general nu ar fi putut anticipa turbulenţele de pe pieţele financiare şi şi-a efectuat în continuare atribuţiile, potrivit Agerpres.

Winterkorn a demisionat la câteva zile după izbucnirea scandalului. În 2017, el le-a declarat autorităţilor că nu a ştiut mai devreme de manipularea emisiilor.

După ce oficialii VW au recunoscut falsificarea rezultatele testelor antipoluare, acţiunile grupului german au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu până la 37%.

Citește și
Ultimul Volkswagen Beetle produs la o fabrică din Mexic
Cum a fost "sărbătorit" ultimul Volkswagen Beetle produs la o fabrică din Mexic
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dacă investitorii ar fi ştiut din timp de manipularea emisiilor, ei ar fi putut să-şi vândă mai devreme acţiunile sau nu ar fi făcut achiziţii, au argumentat reclamanţii.

Pe plan global, Volkswagen a plătit pentru implicarea în scandalul emisiilor aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 de miliarde de dolari). În mai, compania a anunţat că a pus deoparte încă un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru cheltuieli juridice.

Investitorii au pierdut milioane de euro în septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VW a ales țara din estul Europei unde construiește noua fabrică. Nemții au ocolit România
VW a ales țara din estul Europei unde construiește noua fabrică. Nemții au ocolit România

Grupul german Volkswagen intenţionează să construiască o nouă fabrică multibrand în Turcia.

Cum a fost
Cum a fost "sărbătorit" ultimul Volkswagen Beetle produs la o fabrică din Mexic

Ultimul Volkswagen Beetle, "broscuța" cum o numim noi, a ieșit pe poarta uzinei pe care constructorul auto german o are la Puebla, în Mexic.

Citația scrisă de un polițist pentru șoferul unui Volkswagen a devenit virală. FOTO
Citația scrisă de un polițist pentru șoferul unui Volkswagen a devenit virală. FOTO

O citație de la Poliția Locală din Brașov a devenit virală pe internet, după ce a fost publicată pe Facebook. Procesul verbal scris de un polițist local era plin de greșeli gramaticale.

Este oficial: proprietarii de mașini diesel primesc 3.000 €. Ce pot face cu subvenția
Este oficial: proprietarii de mașini diesel primesc 3.000 €. Ce pot face cu subvenția

Producătorii auto din Germania au acceptat să cheltuiască până la 3.000 de euro per vehicul pentru a ajuta la reducerea emisiilor.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.